fbpx
DESPRE AMENAJĂRI, STUDIU DE CAZ x DESIGNERI

“Scandinavian Daydream” – amenajare living cu Studio 2.1

Echipa de arhitectură și design interior Studio 2.1 ne-a împărtășit câteva detalii despre amenajarea livingului din cadrul unui proiect de locuință unifamilială situată în Corbeanca Park. Proiectul finalizat în 2017, pe o suprafață de 90 metri pătrați, are ca beneficiari o familie de 3 persoane îndrăgostite de stilul scandinav. Pentru că stilul scandinav urmărește în general confortul și starea de bine, zona de zi amenajată de cei de la Studio 2.1 transmite chiar acele sentimente care te fac să te simți mai mult decât bine venit într-o casă.

Proiectul a constat în transformarea spațiului parțial mobilat de clienți într-unul cald și primitor, în care familia să își petreacă împreună timpul liber.

 

Propunearea de design este inspirată din stilul scandinav, iar culorile folosite sunt preponderent neutre, griuri colorate cu accente pastelate.

Ne-am dorit să aducem o parte din natură în interiorul casei prin folosirea unor materiale precum lemnul, ardezia, diverse plante și licheni, lâna, care, împreună cu fototapetul inspirat dintr-un peisaj montan, conturează un ambient extrem de liniștitor. Toate aceste elemente le-am “condimentat” cu câteva accente de cupru care au armonizat compoziția cromatică.

 

 

Având un spațiu generos în care trebuiau integrate atât o zona de living, cât și un de dining, pe lângă scara de acces la etaj, am propus ca soluție de compartimentare vizuală un riflaj de lemn care devine un soi de bibliotecă prin casetele inserate.

 

 

O altă cerință a beneficiarilor a fost crearea unui “colț” în care să poată citi o carte, sta la șemineu sau de unde pur și simplu să privească gradina. Astfel că s-a materializat coltul “verde” în zona vitrată cu un fotoliu patchwork. Am intervenit și la nivelul ferestrelor cu ajutorul profilelor decorative și am mascat cele 3 calorifere.

 

 

Armonia dintre obiectele decorative, de la covoare albe pufoase la plante, reușește să redea sentimentul unei seri de toamnă petrecute în sânul familiei, iar șemineul și elementele din lemn aduc aminte de decorul cabanelor de la munte. Cu ajutorul fototapetului Rebel Walls – Paper Mountains, de la XT Deco, inspirația din atmosfera montană iese și mai mult în evidență și reușește să te țină cu gândul în mijlocul naturii.

 

 

În general, când lucrăm cu un spațiu generos, este important să nu folosim foarte multe culori, deoarece vor crea senzația de aglomerat. De asemenea, este ok să ne folosim de nuanțele naturale ale materialelor pentru a oferi personalitate spațiului.

 

Pentru cei care apreciază un stil de design scandinav, dar le e teamă că ar fi prea rece pentru locuința lor, proiectul echipei Studio 2.1 reprezintă contrargumentul perfect. Aceștia au reușit cu succes să combine elemente de oiatră naturală, cupru și mult alb, fără a uita de accentele care “îndulcesc” senzația de răcoare. Prin tablouri în culori calde, finisaje din lemn și materiale călduroase, sufrageria te ține la adăpost. Cu sursă de lumină naturală din belșug, încăperea se bucură de prospețime și spațiul iese în evidență datorită numărului redus de accesorii și decorațiuni.

Nu ezita să-i contactezi pe Studio 2.1, sau să-i urmărești ca să ții aproape conținut de calitate și proiecte de vis pe Facebook @doipunctunu, pe Instagram @Studio2.1 sau pe site-ul lor oficial: doipunctunu.ro. Spor la decorat!

 

1 Comments

  1. “SCANDINAVIAN DAYDREAM” – AMENAJARE LIVING CU STUDIO 2.1 - Birou de Arhitectura, Design Interior & Branding

    […] Sursa: xtdeco.ro […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *