fbpx
DESPRE AMENAJĂRI

Folosirea tapetului pentru tavan

Da, știm că sună oarecum ciudat și puteți fi sceptici pe bună dreptate. Tapetul este cunoscut în principal ca “acccesoriu” decorativ. Ei bine, să prezentăm și latura practică a tapetului.

De ce pe tavan? 
Tavanul oricărei locuințe este supus unei tensiuni foarte mari, datorită vibrațiilor exterioare, care se propagă prin pereții casei. Din cauza acestor vibrații, în tencuială apar fisuri, care se transpun la rândul lor prin varul lavabil și își fac apariția pe tavanele și pereții camerelor. Statistic vorbind, 90% dintre tavane au fisuri (fisuri care nu influențează rezistența tavanului, dar care au un aspect foarte neplăcut).

Noile metode de secționare a interiorului (în special cu ajutorul plăcilor din carton gipsat (rigips), favorizează și mai mult apariția fisurilor.

De ce tapet?
Tapetul are o proprietate esențială, și anume elasticitatea. Cele mai multe modele de tapet (de noua generație) au proprietatea de “a se întinde”, cu o toleranță cuprinsă între 0.3 și 2mm (o fisură minoră structural vorbind și capitală estetic, are o grosime de ~0.2 – 1mm). Tapetul se întinde, nu se rupe, astfel încât dacă peretele se fisurează minor, tapetul nu transpune defectul, ci îl maschează.

Ce fel de tapet?
În principiu, orice tapet poate fi lipit pe tavan, de la cele cu flori, până la cele de mătase. Întrebarea este ce fel de investiție doriți să faceți pentru tavan.

Noi vă recomandăm să folosiți tapetul vopsibil, datorită avantajului considerabil pe care îl oferă acest material (poate fi vopsit în orice culoare, cu ajutorul vopselelor lavabile ori pe bază de uleiuri), este rezistent la tensiune, poate fi vopsit de până la 8 ori, fără să-și piardă modelul, structura ori rezistența (dacă vă plictisiți de culoarea tavanului, îl zugrăviți în alta).

Cum arată?
De cele mai mutle ori, tavanele trebuie să aibă o culoare cât mai deschisă, pentru a oferi spațiului înălțime, iar modelul tapetului nu trebui să fie prea aglomerat. Gășiți mai jos câteva exemple foarte reușite de utilizare a tapetului sau a fototapetului pentru a decora și proteja tavanul.

Dă-i un răspuns lui Anonim Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *