TeakWall

TeakWall continuă drumul soluțiilor ecologice și sustenabile. Panourile decorative create de olandezi sunt fabricate din lemn de tec reciclat din bărci de pescuit și case tradiționale indoneziene, fără ca vreun copac să fie afectat în acest proces. Lemnul de tec este renumit pentru rezistența în timp și calitate, așa că cei de la TeakWall au ales să-l folosească pentru panouri decorative din lemn care aduc o bucată din natura tropicală în casă. Produsele nu necesită întreținere specială și pot fi folosite atât pentru spații rezidențiale cât și comerciale, mai ales acolo texturile și culorile pot fi rețeta succesului. Pentru oricine vrea să atragă atenția și să creeze măcar un colț special în casă, TeakWall pune la dispoziție produsele potrivite. Aceștia oferă clienților posibilitatea de a folosi panourile decorative în orice fel, fără să existe limite în ceea ce privește suprafața de montare, sau direcția. Frâu liber imaginației și interioare care oferă ceva special!