Dacă îți dorești o amenajare cu adevărat deosebită în baie, este cazul să uiți de materialele clasice de decor și să iei în calcul opțiuni mai noi, cu efect deosebit. Tapetul în baie va oferi un aer mai elegant și sofisticat încăperii, acesta fiind și motivul pentru care tot mai mulți designeri îl utilizează în proiectele lor.
Totuși, atunci când decizi să apelezi la această metodă de amenajare, trebuie să ții cont de câteva aspecte pe care ți le vom explica în cele ce urmează.
În acest articol îți vom spune ce tipuri de tapet sunt potrivite pentru baie, îți vom da sfaturi despre montarea lui în această încăpere și ce trebuie să faci ca să reziste cât mai bine. De asemenea, îți vom prezenta și câteva modele de tapet, dar și de fototapet, care îți pot transforma complet baia.
Tipuri de tapet potrivite în baie
Baia este o încăpere cu un nivel ridicat de umiditate, motiv pentru care trebuie să alegi un tip de tapet rezistent la apă. Chiar și în aceste condiții, este necesar să eviți montarea lui pe peretele care îl expune direct la apă. Astfel, în zona în care sunt instalate lavoarul, cada sau cabina de duș, îți recomandăm să amenajezi cu faianță sau cu panouri din sticlă. Sunt, totuși, variantele mai sigure, care îți oferă garanția că pereții tăi vor fi scutiți de igrasie și mucegai. Însă restul zonelor din baie pot fi decorate cu un tapet frumos, care să confere băii tale un aer elegant și primitor.
Dacă îți dorești un decor cu adevărat spectaculos, trebuie să știi că și fototapetul pentru baie este potrivit, existând tipuri realizate din compoziții cu rezistență ridicată la umezeală.
Cum spuneam, tapetul din baie trebuie să fie realizat din materiale impermeabile, chiar dacă eviți instalarea pe peretele de lângă cadă sau lavoar. Tapetul din hârtie trebuie evitat pentru amenajarea băii, pentru că, oricât ar fi de protejat, în această încăpere se face abur, iar la un moment dat o să te trezești cu mucegai.
Alege un model cu stratul superior cauciucat, din vinil sau unul din fibră de sticlă. Dacă pe ambalaj scrie că tapetul este lavabil sau superlavabil, atunci înseamnă că poate fi montat și în baie.
În privința modelelor de tapet potrivite pentru o baie variantele sunt nelimitate, fiind condiționate strict de gusturile tale și de felul în care vrei să arate baia.
Pentru o încăpere cu dimensiuni modeste, îți recomandăm să alegi un tapet sau un fototapet cu modele și culori discrete, însă, dacă dispui de o baie generoasă, poți opta pentru ceva spectaculos, cum este fototapetul din imaginea alăturată, din colecția InCreation, care arată ca o pictură în acuarelă, cu o pasăre pe o creangă înflorită, care îmbracă artistic peretele cu nuanțe frumoase de mov, gri, roz și roșu.
Pentru baie mai sunt potrivite tapetele de inspirație marină sau cu aspect de marmură, însă, în principiu, poți să pui absolut tot ce este plăcut ochiului tău.
Montarea tapetului în baie
Dacă te gândești să montezi tapet în baie, trebuie să ții cont de faptul că este o încăpere în care aburul și umezeala sunt prezente, motiv pentru care este necesar să te asiguri că încăperea are fereastră sau un sistem de ventilație eficient.
Evită să pui tapet sau fototapet pe perete dacă acesta este lipit de cadă sau lavoar, pentru zona respectivă fiind mai potrivită faianța sau sticla.
Însă, pentru o baie de serviciu această variantă de amenajare este ideală, pentru că vorbim despre un spațiu mult mai uscat. La XT Deco vei găsi o multitudine de modele de tapet potrivite pentru o baie de serviciu, care vor înveseli acest spațiu mic.
În orice situație, fie că vorbim de baia principală sau cea de serviciu, îți recomandăm să aplici pe tapet un lac protector care îi va da o rezistență mai mare la umezeală.
În privința montării propriu-zise, se aplică aceleași reguli ca și în cazul altor încăperi. Asigură-te că pereții sunt curați, uscați și uniformi. Dacă vrei o redecorare rapidă într-o baie care este deja placată cu faianță, trebuie să știi că există și tipuri de tapet care se pot monta pe plăcile ceramice, însă este necesar să acoperi rosturile.
Trucuri pentru rezistența tapetului în baie
Cu toate că modelele moderne de tapet sunt realizate din compoziții rezistente la umezeală, fiind vorba de baie, este necesar să să acorzi atenție câtorva aspecte pentru a-i asigura rezistența în timp.
În primul rând, trebuie să te asiguri că baie are aerisire – fereastră sau sistem de ventilație – pentru ca aburul și umezeala să fie îndepărtate cât mai repede. Pentru a-l proteja și mai bine, sigilează-l cu un lac protector, care, pe lângă, faptul că îi va da mai multă strălucire și îi va evidenția culorile, îl va proteja de apă și va putea fi spălat fără probleme. Și pentru că tot am ajuns la acest capitol, pentru curățare folosește doar soluții recomandate și evită-le pe cele abrazive, pentru că în timp îl vor altera.
5 modele de tapet și fototapet potrivite în baie
Atunci când alegi un tapet sau fototapet pentru baie trebui să ții cont de dimensiunile încăperii și de gusturile tale. Modele foarte colorate și cu imprimeuri ample sunt potrivite pentru încăperi mai mari, în timp ce băile mici vor arăta mai bine cu un tapet uni, în nuanțe deschise și cu modele deschise. Textura acestui material de decor îi va conferi, oricum, un aer elegant.
Am mai spus deja că peretele expus la stropi de apă ar trebui protejat, iar în imaginea alăturată vezi cum a fost combinată faianța cu un tapet al producătorului Sandberg, cu un model discret, dar care dă viață unei băi în care s-a folosit mult alb.
Cum spuneam, și o baie de serviciu poate fi frumoasă și primitoare dacă acordăm un pic de atenție pereților. În exemplul de mai jos s-a utilizat un tapet de inspirație marină, care va înveseli un spațiu mic.
Fototapetul Shades, din colecția Rebel Walls, foarte elegant, are un efect calmant și este ideal pentru o baie cu cadă, în care vrei să te relaxezi.
Pentru o baie spațioasă, acest fototapet cu siluete feminine nud, pe un fundal care imită betonul, în nuanțe de gri și albastru, va da un aer artistic și foarte modern.
Tapetul din imaginea alăturată este potrivit pentru un decor minimalist și este perfect pentru a da personalitate unor băi de dimensiuni modeste.
Prin urmare, tapetul în baie este o soluție ideală dacă dorești să faci un upgrade important în privința designului. Apelează la această variantă și vei ajunge la un rezultat extrem de spectaculos.
Foto: XT Deco, Pexels