fbpx
CULORILE DE LA INTERIOR

poartă către personalitate

Expresivitatea a fost mereu pe un loc de cinste în societate. Suntem atât de diferiți, încât originalitatea ar trebui să se regăsească în orice urmă a acțiunilor noastre. Felul în care ne comportăm, gusturile pe care le avem, hainele pe care le alegem sau muzica pe care o ascultăm, ei bine, toate acestea prezintă foarte multe despre noi. Alegerile noastre pot arăta multe despre principiile după care ne conducem viața, despre starea noastră de spirit, despre modul în care alegem să ne petrecem timpul și pe scurt, despre personalitatea pe care o avem.

Cu siguranță, în fiecare perioadă a noastră am avut gusturi care s-au modificat, într-o măsură mai mare sau mai mică, însă mereu am vrut să cunoaștem mai multe perspective, să facem o schimbare și să ne îndepărtăm de monotonia și rutina care ne pândește în viața de zi cu zi. Am încercat să modificăm și să ne lăsăm amprenta în fiecare aspect al vieții noastre. Am personalizat și reușim să o facem în continuare, impregnându-ne caracterul și starea noastră de spirit în spațiul în care trăim.

Dacă ne vom analiza trecutul, vom realiza că ne doream lucruri diferite, la vârste diferite și vom realiza cum toate acele lucruri se corelau cu mentalitatea pe care o aveam, cu felul nostru de a ne găsi armonia și nu în ultimul rând cu dorința noastră de a ne exprima felul de a fi. Culorile au reușit mereu să ofere o oglindă sufletului și să arate despre o persoană ceea ce ea simte. Accentuarea unei nuanțe, respectiv prezența unui anumit amestec de culori, îți poate influența mult capacitatea ta de a te relaxa, de a te concentra, de a te liniști sau chiar de a te face mai energic.

Vom prezenta în cele ce urmează, felul în care sunt asociate culorile, observând că ele pot varia în funcție de perioadă sau de civiliziația în care este folosită.

· Albul: poate fi asociat cu puritatea, curățenia, respectiv neutralitatea, pacea. Acestea sunt însă din perspectiva Occidentului deoarece în China albul este simbolul morții, iar în Africa această culoare reprezintă tot ce este rău.

· Griul: este considerat o culoare ce simbolizează mediocritatea. În folclor, o viață gri poate însemna o existență fără prea mult sens sau una foarte echilibrată, fără a duce spre extreme („ori e albă, ori e neagră”).

· Negrul: duce cu gândul la autoritate și putere. Semnificațiile culorilor alb și negru sunt exact opuse, din persectiva celor două culturi, occidentale și orientale, astfel că dacă în Occident el semnifică funeralii, moarte, în Africa el reprezintă binele, renașterea, iar în China este culoarea tradițională pentru băieți.

· Albastrul: inspiră încredere, devotament și responsabilitate. Datorită asocierii cu cerul sau culoarea apei, albastrul poate oferi calmul căutat și găsit de multe persoane, cam cu același efect al unei plimbări în natură. Pentru unii occidentali este o culoare ce arată multă tristețe, depresie, conservatorism, în China este culoarea tradițională pentru fete și semnifică imortalitatea, pentru israelieni este sfințenie și în Orientul Mijlociu înseamnă protecție.

· Verdele: reprezintă o culoare larg răspândită în lumea naturală. Poate oferi o liniște, ce poartă cu gândul la un echilibru natural între nuanța caldă și cea rece. De asemenea, în funcție de aria geografică și cultură, verdele mai poate însemna norocul în Irlanda, corupție în Africa, culoare sacră pentru musulmani, dizgrație în China, ecologie și bani în Statele Unite ale Americii.

· Galbenul: semnifică optimism, fericire și conferă o iluminare interioară, fiind asociat cu razele Soarelui. În China poate însemna creștere și dezvoltare sau pentru japonezi, curajul.

· Portocaliul: este una dintre cele mai controversate culori, stârnind atât reacții pozitive, cât și reacții negative. Poate reprezenta căldură și energie sau creativitate.

· Roșul: recunoscut a avea o acțiune stimulativă, excitantă, el emană o cantitate de energie direct proporțională cu nivelul sau amploarea de percepție a acestei culori. Poate însemna dragoste, fericire, pericol, interzicere, în Japonia luptă și mânie, iar în Europa de Est și Centrală el poate duce cu gândul la perioada comunistă.

· Violetul: întruchipează echilibrul dintre stimularea roșului și seninătatea albastrului. Amestecul celor două culori poate provoca o stare de tulburare sau una de încordare.

Toate acestea fiind spuse, vom ajunge la concluzia că acordarea atenției și a importanței cuvenite cromaticii duce la o exprimare foarte profundă, în funcție de spațiul geografic, religie, cultură, trecut istoric și mentalitate.

sursă foto: decoholic.org

Importanța oferită decorațiunii, poate crea o gamă largă de obiecte ce ne fac mediul în care trăim, camera, apartamentul, mult mai aproape de ceea ce ne reprezintă. Pereții sunt în prima linie a expresiei unei personalități. Ei reprezintă poarta către personalitatea omului. Se spune că dacă pereții ar putea vorbi…multe ar mai putea spune. Fie că o facem cu ajutorul unui tablou, fie cu diverse accesorii, ori cu ajutorul unui tapet, felul în care ne transpunem starea de spirit pe care o dorim ne poate influența pe noi și cei din jur. Revenind la cele de mai sus enumerate, vom aduce în discuție rolul pe care îl are utilizarea unui tapet în cadrul unui design interior.

Tapetul poate veni sub diverse forme, culori, teme, astfel încât persoana care va locui sau care se va afla în spațiul în care va fi utilizat să poată „evada” de ceea ce desparte acei pereți. În funcție de pasiunile pe care le are fiecare, gama atat de variată a tapetelor le poate mulțumi, astfel încât dacă ești pasionat de natură poți alege un motiv floral, cu peisaje din zone montane sau animale; dacă ești pasionat de urbanism și progresul societății voi recomanda tapetele ce au ca temă marile orașe și metropole din lume; de asemenea poți personaliza un tapet în fel și chip, abstractizând orice idee și a transpune felul tău de a fi. În funcție de vârstă sau arhitectură, (respectiv linia de design după care s-a mers în procesul de mobilare a unei case, fie modernă, fie clasică) culoarea tapetului trebuie să fie adecvată.

Pentru a avea parte de armonie și pentru a te bucura de timpul petrecut într-un anumit spațiu, recomand cu tărie personalizarea cât mai atentă și cât mai potrivită cu starea de spirit pe care o căutăm. Reinventează-te constant!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *