De multe ori, tapetul este văzut ca un reprezentant al amenajărilor clasice, însă el poate uimi și prin modele în combinaţii inedite, nuanţe şi pattern-uri potrivite pentru orice stil de amenajare. Revenirea se datorează în principal capacităţii de adaptare şi flexibilităţii deosebite de a amenaja orice încăpere. Fiind considerat o alternativă elegantă, dinamică şi rafinată pentru pereţii din casă, un tapet prezintă o serie de avantaje unice.
Flexibilitate şi montaj rapid
Unul din principalele avantaje oferite de un tapet decorativ se referă la montajul rapid, facil şi eficient. Montajul unui tapet nu necesită o îndemânare deosebită sau materiale adiţionale costisitoare. Totodată este preferat zugrăvelilor clasice şi datorită faptului că nu produce deranj şi mizerie în locuinţă. Odată cu montarea, te ajută să corectezi şi zonele-problemă ale locuinţei. De exemplu, în cazul în care ai pereţi cu defecte minore, fisuri, denivelări sau alte probleme, un tapet decorativ echilibrează vizual pereţii.
În cazul în care te-ai plictisit de tapet sau doar vrei să faci o schimbare, îl poţi schimba fără probleme. Schimbarea unui tapet decorativ este simplă şi permite fie aplicarea unui tapet cu alt model, fie o vopsire sau zugrăvire.
Locuinţă personalizată
Având în vedere flexibilitatea în montaj, tapetul îţi oferă posibilitatea de a adopta diferite stiluri de amenajare şi de a-ţi personaliza locuinţa în cele mai inedite moduri. Fiecare tip de tapet decorativ poate transmite un anumit mesaj, poate crea o zonă separată sau poate oferi o stare emoţională specială. Tapetul se potrivește oricărui stil, în funcție de materialele folosite sau pattern-urile alese: modele geometrice, flori, frunze, dungi, ornamente abstracte, etc.
Întreţinere uşoară
Tapetul de hârtie nu se spală cu apă ci doar se şterge cu o cârpă curată. Tapetul semilavabil se poate şterge cu o cârpă umezită, iar dacă alegi tapet lavabil îl poţi curăţa foarte uşor cu apă. Detergenţii sunt agresivi, de aceea este bine să se cureţe cu apă amestecată cu amoniac: la 1 litru de apă adaugă 1 linguriţă de amoniac praf sau lichid. Tapetul lavabil este mai rezistent la apă şi la pete datorită acoperirii cu un strat protector transparent.
Acesta este tolerant la uzul detergenţilor uşori, dar este sensibil la detergenţi concentraţi. Inconvenientul principal al acestui tip de tapet este reprezentat de rezistenţa întâmpinată la dezlipire, tocmai din pricina acoperirii protectoare ce permite impermeabilizarea suprafeţei. Pentru a-l îndepărta, textura trebuie perforată înainte de dezlipire.
Indiferent de tipul de tapet decorativ pe care îl alegi, important este ca acesta să fie în concordanţă cu stilul de amenajare al locuinţei tale. În ceea ce priveşte pattern-urile sau culorile, totul este în funcţie de preferinţele tale.
Te poţi uita la noi în magazin să vezi ce modele avem pentru tine!