Îți dorești de multă vreme o schimbare în locuința ta și, în sfârșit, știi ce ai de făcut: aplicarea tapetului în living, dormitor, pe hol sau chiar în bucătărie este cea mai bună soluție pentru o renovare simplă și rapidă. Însă, înainte de a te apuca de treabă, va trebui să pregătești casa. Iată ce ai de făcut!
Înainte de aplicarea tapetului mută obiectele de mobilier
Decorarea unei camere cu tapet presupune câteva pregătiri, iar asta înainte de a te apuca, efectiv, de treabă. În primul rând, va trebui să înlături de pe pereți tablouri, oglinzi, ceasuri, dar și alte obiecte de decorațiuni. Apoi, te poți ocupa de obiectele de mobilier, iar aici ai două variante: ori le muți pe toate într-o altă cameră, ori le așezi în mijlocul încăperii pe care vrei să o decorezi – dacă spațiul îți permite. În cazul în care optezi pentru această a doua variantă, mobila ar trebui acoperită cu o folie de protecție, ca să nu se murdărească, să nu se păteze, să nu se zgârie sau să se deterioreze. Recomadat este, însă, să ai o cameră goală, iar spațiul să-ți permită să te miști în voie. Atenție! Dacă în camera respectivă există obiecte electronice, acestea trebuie obligatoriu mutate în altă parte. Praful care s-ar putea acumula în încăpere ar putea să le deterioreze.
După ce ai rezolvat problema cu mobila, va trebui să te gândești la aplicarea tapetului în zonele greu și foarte greu accesibile din cameră: în spatele caloriferelor, în spatele anumitor țevi sau chiar sobe din teracotă. Iată câteva idei:
Caloriferele se demontează dacă sunt golite de apă
Ar fi urât să aplici tapet pe toți pereții din cameră, iar în spatele caloriferului să se vadă zugrăveala cea veche. Deși este dificil să demontezi caloriferul, recomandat este s-o faci. Golește-l mai întâi de apă! Dacă ți se pare o operațiune dificilă, apelează la ajutorul unui instalator.
Ce faci cu plinta
Plintele se demontează foarte ușor, nu vei avea nevoie de cineva care să te ajute să le scoți. Însă, le poți lăsa la locul lor, dacă vrei. Alte accesorii care ar putea fi îndepărtate înainte de aplicarea tapetului sunt cornișele, scafele , brâurile și alte decorațiuni.
Sobele nu pot fi mutate, dar poți demonta burlanul sau alte accesorii
În ceea ce privește sobele din teracotă, pentru că acestea nu se pot muta și nici dărâma, tapetul se va aplica de jur împrejur, pe lângă ele. Poți demonta eventualele burlane sau țevi, dar vei avea nevoie de ajutorul unui specialist. Nu încerca să faci această operațiune singură, pentru că este periculos!
Cum protejezi podeaua
După ce ai golit încăperea, va trebui să te gândești la cum ai putea proteja podeaua. Fie că ai pe jos parchet, gresie, marmură sau mochetă, acestea trebuie protejate, în așa fel încât să nu se murdărească, să nu se păteze, să nu se deterioreze în nici un fel. Gândește-te că pe podea ar putea cădea stropi de adeziv, bucăți din tapetul cel vechi, tot pe podea vei pune ustensilele cu care vei lucra. Parchetul este posibil să se zgârie, iar mocheta sau covorul să se păteze. Folosește o folie de protecție cu bandă adezivă.
Toate ustensilele de care ai nevoie pentru aplicarea tapetului
După ce ai acoperit podeaua, este momentul să te apuci de lucru. Vei avea nevoie de câteva ustensile de bază, obligatorii pentru montaj. Iată câteva dintre acestea:
- Masă de lucru – aici va fi locul unde vei măsura, vei tăia, decupa, vei lipi și îți vei așeza toate ustensilele necesare. Masa poate fi pliantă și este recomandat s-o așezi la fereastră, ca să ai cât mai multă lumină naturală. În același timp, spațiul ar trebui să-ți permită să te învârți în jurul ei pentru o muncă rapidă și eficientă.
- Scară – scara te va ajuta să aplici tapetul perfect, începând de la tavan înspre podea;
- Două, trei creioane bine ascuțite – cu creionul vei face tot felul de însemnări și vei nota măsurătorile;
- O foarfecă sau un cutter – te vor ajuta să tai și să decupezi tapetul;
- O ruletă – ruleta te va ajuta să măsori pereții și tapetul;
- Mănuși de protecție – dacă vei purta mănuși, nu te vei murdări pe mâini cu adeziv;
- Role de cauciuc, role de presiune care previn apariția bulelor de aer pe sub tapet;
- Perie pentru finisare;
- Un trafalet pentru aplicat tapetul;
- O rolă de scotch de hârtie.
Aceste ustensile ar putea să-ți fie de mare ajutor, însă nu este obligatoriu să le folosești chiar pe toate. Dar, este bine să le ai în vedere pentru că aplicarea tapetului nu este chiar o muncă ușoară. Poate fi însă, distractivă, mai ales dacă implici în această activitate și alți membri ai familiei.
Sursa foto: xtdeco.ro