fbpx
fototapetul new york gri de la rebel walls aplicat peste vopsea lavabila intr-un living modern, cu canapea gri, masa si lampadar albe si obiecte de decor gri, negre si verzi
DECOREAZĂ CU XTDECO, DESPRE AMENAJĂRI

Cum aplicăm tapetul peste vopseaua lavabilă. Sfaturi utile și recomandări DIY 

Dacă și tu ești una dintre persoanele care are impresia că aplicarea tapetului este o misiune imposibilă, atunci ai ajuns în locul potrivit. Montarea este simplă, iar aplicarea tapetului se poate face chiar peste un strat de vopsea lavabilă, dacă te grăbești, ai copii mici sau nu vrei să umpli locuința de praf.

Tapetul și fototapetul au revenit în trend de ani buni, iar decorurile care pot fi obținute cu acestea sunt de-a dreptul spectaculoase și speciale. Dacă îți dorești o casă ca în reviste, confortabilă, dar în același timp funcțională și modernă, dar nu ai mult timp la dispoziție și nici nu vrei ca redecorarea să dureze luni de zile, atunci montarea tapetului peste vopseaua lavabilă poate fi soluția.

Vei descoperi în acest articol secretele montării tapetului peste vopseaua lavabilă și te vei convinge de cât de simplu poate fi acest procedeu. Astfel îți vei transforma complet livingul, dormitorul sau ce încăpere dorești tu în numai câteva zile și fără prea mult efort. 

O casă decorată cu tapet este una ieșită din tipare, are un aer de originalitate și demonstrează mult curaj, nonconformism și gândire „outside the box” din partea proprietarilor.

Aplicarea tapetului peste vopseaua lavabilă este un procedeu simplu, însă dacă ai emoții să te lansezi singur într-o astfel de aventură sau nu ai timp pentru un proiect DIY, experții XTDeco îți stau la dispoziție cu sfaturi și recomandări. Ne poți contacta online, la adresa de email office@xtdeco.ro sau telefonic, de luni până vineri, între orele 10.00 – 18.00, la numărul 031.630.03.29.

Dacă te încumeți însă să aplici singur tapetul peste vopseaua lavabilă, iată ce ar trebui să știi:

Ce tip de tapet poți pune peste vopseaua lavabilă

Vopseaua lavabilă reprezintă un bun suport pentru aplicarea unui tapet. Acestea fiind spune, alege un tapet lavabil pentru această procedură și nu foarte pretențios ca textură. Asta pentru că există tipuri de tapet care vor lăsa la vedere și cea mai mică crăpătură sau imperfecțiune a peretelui, iar pentru montarea lui va fi necesară o pregătire minuțioasă a suportului și experiența unor meseriași care lucrează de mult în domeniu. 

Pentru a scăpa de teama unor imperfecțiuni, poți alege un fototapet 3D, care „ascunde” bine astfel de situații neplăcute. În colecția XTDeco găsești o mulțime de modele de fototapet 3D, cu imprimeuri dintre cele mai spectaculoase și care acoperă o gamă variată de gusturi și stiluri de design interior.

fototapet 3D in tonuri de alb, maro si negru, cu doua femei langa o masa cu ceai intr-un living modern, decorat in nuante de maro si bej
Fototapetul 3D „Street cafe” de la Dimex este perfect pentru aplicarea peste vopseaua lavabilă

Cât despre producătorii de tapet, majoritatea dintre aceștia sunt de acord că aplicarea tapetului peste vopseaua lavabilă este în regulă, atât timp cât folosești adezivul potrivit.

Ce tip de adeziv este recomandat pentru aplicarea tapetului peste vopseaua lavabilă

Și pentru că tot am amintit de adezivul potrivit, acesta trebuie cumpărat în funcție de tipul de tapet pe care îl alegi. Te sfătuim să achiziționezi adezivul abia după ce ai luat o decizie în privința tapetului, pentru a evita situațiile în care aplicarea tapetului peste vopseaua lavabilă nu se face corect, iar lucrarea nu durează în timp. Sau pentru a evita cheltuielile în plus. 

De ce trebuie ca adezivul ales să fie specific tapetului pe care vrei să-l montezi? Pentru că diferite tapete reacționează diferit în funcție de adeziv. Tocmai de aceea, producătorii din domeniu au creat formule diferite pentru montarea diferitelor tipuri de tapet. 

Un ultim sfat: respectă cu strictețe atât instrucțiunile de montaj de pe cutia de adeziv, cât și cele înscrise pe tapet, pentru o lucrarea care să dureze ani la rând.

În oferta XTDeco găsești o gamă variată de adezivi, care răspund tuturor nevoilor de montaj ale tapetului.

Aplicarea tapetului peste vopseaua lavabilă pas cu pas

Poți aplica liniștit tapetul peste vopseaua lavabilă dacă suprafața nu prezintă probleme sau imperfecțiuni majore. 

Primul pas este să ștergi bine praful de pe pereți. Acesta poate fi și aspirat, cu o perie specială de perete, care nu va zgâria suprafața. 

Pasul doi este curățarea peretelui cu o cârpă umedă. După ce peretele se usucă poți trece la repararea micilor imperfecțiuni, cum sunt crăpăturile care pot apărea în lavabil. Șlefuiește ușor suprafața și aplică un strat uniform de glet. 

După uscarea gletului, poți trece la aplicarea unui strat de amorsă, care va asigura aderența adezivului.

Când stratul de amorsă s-a uscat și el este timpul pentru aplicarea pastei adezive și a tapetului ales. Pentru asta, urmează întocmai instrucțiunile de pe ambalajele produselor achiziționate, care te vor ghida pas cu pas și care sunt specifice pentru fiecare tip de tapet și adeziv în parte.

La sfârșit te lăsăm cu o ultimă idee de design: tapetul și fototapetul arată foarte bine combinat cu niște cornișe decorative pentru tavan. Aceste mici detalii de decor au revenit în forță în ultimii ani în designul modern al caselor. Și este de înțeles: sunt elegante, dau un aer de originalitate oricărei încăperi și scot și cel mai banal perete din anonimat. 

fototapet cu Londra, in tonuri de gri si rosu aplicat peste vopseaua lavabila intr-un spatiu de luat masa in stil modern, cu o masa alba cu sase scaune negre, podea alba si ferestre mari
Fototapetul „Londra” de la Rebel Walls poate fi aplicat peste vopseaua lavabilă și arată minunat în combinație cu plinte și cornișe pentru tavan de culoare albă

Plănuiești un proiect DIY de aplicare a tapetului peste vopseaua lavabilă? Ne-ar plăcea să știm ideile tale și modelul de tapet sau fototapet pe care l-ai ales. Poți lăsa comentariul tău mai jos.

Sursă foto: XTDeco

1 Comments

  1. Idei DIY pentru crearea unui perete-accent. Idei și modele care să te inspire pentru propria casă - XT Deco - Blog

    […] Respectă aceleași reguli ca pentru pereții-accent cu tapet. Iar pentru montarea tapetului sau fototapetului fără ajutorul meșterilor, poți apela la acest material. În plus, dacă vrei să montezi tapet peste lavabil, poți face acest lucru foarte ușor, respectând pașii de aici. […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *