Dormitorul este poate cea mai importantă încăpere a casei, pentru că este locul în care te relaxezi și îți încarci bateriile pentru o nouă zi. Așa că este firesc să-ți dorești o cameră plăcută și aerisită, care să-ți ofere tot confortul de care ai nevoie, chiar dacă ai un dormitor mic și îngust, așa cum sunt cele mai multe din apartamentele de bloc. Din fericire, cu câteva idei bune, amenajarea unui dormitor îngust va fi foarte simplă și, cel mai important, vei avea în el tot ce este necesar.
În cele ce urmează îți vom spune cum poți să valorifici la maximum spațiul pe care îl ai la dispoziție și cum să amenajezi în așa fel încât să dai senzația că încăperea este mai mare. Îți vom spune care sunt elementele de mobilier pe care trebuie să le pui pe lista de cumpărături și la ce trucuri de design să apelezi pentru a ajunge la rezultatul dorit.
Cum amenajezi un dormitor îngust. Elemente-cheie care nu trebuie să lipsească pentru confort
Îți spunem din capul locului că dacă ai un dormitor îngust singura opțiune este să-l amenajezi în culori deschise. Dacă, totuși, simți nevoia de o culoare mai „tare”, o poți introduce în „peisaj” prin perne decorative, un tablou, o pătură sau draperii. Limitează-te însă la cel mult două culori, pentru că este exact așa cum se spune: ce este prea mult, strică.
Atmosfera generală a camerei va fi dată de felul în care amenajezi pereții. Evident, albul este o opțiune, dar mai există și altele. Până la urmă, prea mult alb este monoton și rece, iar tu îți dorești o încăpere caldă și primitoare. Noi îți recomandăm cu căldură să folosești tapetul pentru pereți. Alege unul în culori calde și plăcute, eventual cu imprimeuri discrete și vei da o notă elegantă și sofisticată încăperii. Dacă îți plac florile, acest tapet cu imprimeuri florale pe un fond deschis va fi ideal pentru dormitorul tău îngust.
Însă, dacă te atrag mai mult formele simple, acest tapet cu benzi verticale, albe și bej, va da un aer modern camerei de dormit.
Pentru amenajarea podelelor într-un dormitor, indiferent de dimensiunile lui, folosește parchetul, mocheta sau pluta. Aceste materiale sunt bune izolatoare termice și mențin căldura pe timp de iarnă. În dormitorul îngust, indiferent de materialul ales pentru amenajare, condiția este ca acesta să aibă culori cât mai deschise. Ideal este să se asorteze cu pereții, eventual să mergi pe aceeași linie cromatică – este un truc de design cu care mărești vizual spațiul.
Pentru ferestre folosește perdele din materiale vaporoase, eventual naturale, și draperii dintr-un material mai dens, care să blocheze lumina în zilele în care vrei să dormi mai mult. Perdelele trebuie să fie deschise la culoare, însă cu draperiile poți introduce o pată de culoare. Asortează-le, totuși, cu alte accesorii din dormitor, cum ar fi pernele decorative sau cuvertura.
Poți opta, însă, și pentru variante mai moderne pentru decorul ferestrelor, cum ar fi roletele. Îți vor elibera și mai mult camera.
În privința accesoriilor, este esențial să pui pe lista de cumpărături o lampă de noptieră, eventual una pe care poți să o prinzi de tăblia patului. Îți va fi de folos în serile în care vrei să citești sau să răsfoiești o revistă înainte de culcare.
Ceasurile deșteptătoare sunt din nou la modă, iar un astfel de obiect poate avea și un rol decorativ în dormitorul tău. Alege unul cu un design simplu, dar în culori deosebite.
Cum mobilezi un dormitor îngust
Există mai multe moduri în care poți jongla cu spațiul într-un dormitor îngust atunci când vine vorba de mobilă. Noi ne vom opri asupra unui singur exemplu pe care îl considerăm mai practic și care îți va permite să utilizezi toate corpurile de mobilă absolut necesare într-un dormitor.
Primul sfat pe care ți-l dăm este să alegi un pat de dimensiuni medii, așa că renunță la cel XXL la care visai, chiar dacă, în teorie, ai loc pentru el. Îți va rămâne prea puțin spațiu pentru celelalte corpuri de mobilă. Pune patul pe lungimea camerei, adică tăblia să fie așezată, de preferat, pe mijlocul unuia din pereții mai înguști.
Pe peretele din față, adică cel de-al doilea perete scurt, pune dulapul de haine. Noi îți sugerăm să îți faci unul pe comandă, pe toată lungimea acestui perete. Vei „scurta” cele două laturi mai lungi ale camerei și vei aduce forma încăperii mai aproape de un pătrat – astfel vei obține un spațiu mai echilibrat.
În dormitorul îngust, cel mai bine este să renunți la cea de-a doua noptieră. Astfel câștigi spațiu pentru o comodă pentru haine, în care să mai pui ce nu a avut loc în dulap. Această comodă poate fi folosită și pe post de masă pentru televizor, asta dacă îți dorești unul în camera de somn, sau masă pentru obiectele de toaletă. Vei ajunge la concluzia că este mult mai utilă decât o noptieră, care, până la urmă, îți va ocupa aceeași lățime.
Alege o comodă de culoare deschisă, eventual albă, așa cum este cea recomandată de noi. De altfel, tot mobilierul din dormitor trebuie să fie deschis la culoare, pentru că altfel încăperea va arăta încărcată și va fi apăsătoare. Noi am ales albul pentru că este în trend.
În concluzie, cu câteva idei bune, amenajarea unui dormitor îngust poate fi chiar simplă. Iar cu puțină atenție la detaliile de design, poți avea o încăpere cu adevărat specială.
Foto: XT Deco, Pexels