fbpx
Tapet Lisa 416, Sandberg, pe un perete cu un tablou cu mesajul „this is out”, intr-o incapere cu comoda pe care se afla carti, doua statuete, vas cu planta decorativa si lampa de birou neagra
CULORILE DE LA INTERIOR, DE INSPIRAȚIE, DECOREAZĂ CU XTDECO

Culoarea anului 2022 este Very Peri. Idei pentru redecorarea casei în această nuanță

În luna decembrie a fiecărui an, Pantone Color Institute desemnează culoarea anului următor. Astfel, tocmai a fost aleasă și culoarea anului 2022, cea care va influența toate deciziile în ceea ce privește amenajările și decorul spațiilor în care trăim sau în care ne desfășurăm activitatea. 

În acest material îți vom spune care este culoarea anului 2022, povestea ei și ce reprezintă și îți vom arăta cum poți să o introduci în decor prin intermediul tapetului, astfel încât să te poți alinia rapid și fără efort tendințelor actuale.

Culoarea anului 2022 este 17-3938 Very Peri

Pantone Color Institute a ales 17-3938 Very Peri drept culoarea anului în designul interior. Este o nuanţă de violet apropiată de albastru, care stimulează „inventivitatea şi creativitatea”, potrivit specialiștilor Pantone.

Demonstrând încrederea lipsită de griji şi o curiozitate îndrăzneaţă care încurajează spiritul creativ, intriganta culoare 17-3938 Very Peri ne ajută să îmbrăţişăm acest peisaj al posibilităţilor, să ne deschidem în faţa unei noi viziuni şi să ne rescriem vieţile”, au explicat reprezentanţii institutului pe site-ul oficial.

Laurie Pressman, vicepreședinta institutului Pantone, spune că alegerea nuanţei de violet Very Peri drept „Pantone Color of the Year” reprezintă o ilustrare a procesului de inovaţie şi de transformare la nivel mondial. 

„Această nouă tonalitate de albastru ce fuzionează cu roşul violaceu deschide în faţa noastră un evantai de posibilităţi”, spune Pressman.

Pentru anul 2021, Pantone a ales două culori, gri și galben (17-5104 Ultimate Grey şi 13-0647 Iluminating). 

17-3938 Very Peri va fi introdusă la scară largă de designeri în proiectele lor. De asemenea, ea va influenţa tendinţele şi deciziile de cumpărare în numeroase industrii, de la modă până la mobilier.

4 modele de tapet în culoarea anului 2022

Te poți alinia rapid tendințelor făcând mici modificări de design în casă. Noi ne-am gândit să-ți arătăm cum poți introduce în decor Very Peri prin intermediul tapetului, care se montează repede și fără efort. Iată 4 modele care includ armonios culoarea alături de alte nuanțe:

Nuanța de violet desemnată culoarea anului 2022 predomină în acest tapet din colecția TresTintas. A fost, însă, echilibrată cu tonuri de verde, alb, roz și albastru deschis în modelul floral concentrat în partea superioară. Compoziția este fermecătoare și transmite o stare de pace și liniște, motiv pentru care acest tapet poate fi utilizat pentru decorul dormitoarelor.

Tapet Les Vangardes FL04, TresTintas, intr-un dormitor cu pat cu asternuturi albe, masuta si suport negru cu glob decorativ din sticla, carti si tablouri sprijinite de perete
Tapet Les Vangardes FL04, TresTintas, în care predomină nuanța de violet desemnată culoarea anului

În tapetul Bellavista al producătorului 1838 Wallcoverings, culoarea anului 2022 este introdusă discret, într-un peisaj marin uimitor, interpretat artistic. Acest tapet pare pictat manual și include o gamă variată de nuanțe, care îl fac să fie mereu la modă. 

Tapet Bellavista, 1838 Wallcoverings, intr-o incapere cu usa alba, masa alba pe care se afla o lampa neagra si mai multe obiecte, scaun negru si covor roz nisipiu
Tapet Bellavista, 1838 Wallcoverings, cu un peisaj marin spectaculos, într-o paletă coloristică fermecătoare

În acest tapet nuanța de violet este pregnantă, însă a fost echilibrată frumos cu un model cu tentă metalică.

Tapet Ripple, 1838 Wallcoverings intr-o incapere cu partea de jos a peretelui cu lambriu albastru, cu corp de iluminat suspendat alb, masa din lemn pe care se afla farfurii si un vas cu flori si scaun cu perna
Tapet Ripple, 1838 Wallcoverings, pentru un decor spectaculos într-o cameră de zi

Tapetul Prism utilizează mai multe nuanțe discrete de violet – între care și Very Peri – și albastru, însă include și mult alb, pentru un decor luminos.

Tapet Prism, 1838 Wallcoverings, intr-o incapere cu masa cu lampa, pahar cu pensule, tuburi cu acuarela si o cutie pe care se afla doua carti
Tapet Prism, 1838 Wallcoverings, pentru un decor luminos

Consultă un designer de interior!

Întotdeauna este o idee excelentă să consulți un designer de interior dacă îți dorești o amenajare ieșită din tipare, originală și armonioasă. Designerul știe ce este la modă, culorile aflate în tendințe, știe care sunt materialele potrivite și îți poate face o evaluare obiectivă a costurilor. 

Prin XT Deco poți contacta designeri și arhitecți din toată țara, care te pot ajuta să-ți redecorezi locuința sau orice spațiu. De asemenea, prin noi îți poți procura materiale de cea mai bună calitate pentru amenajări interioare. Poți vedea aici câteva din proiectele realizate de colaboratorii XT Deco, cu materialele furnizate de noi.

Ne poți contacta oricând pe adresa de e-mail info@xtdeco.ro pentru sfaturi și idei, iar dacă ești din Sibiu sau din apropiere, vizitează-ne pe strada Luptei, numărul 17, de luni până vineri, între orele 10:00 și 18:30.

Deci, culoarea anului 2022 are un farmec aparte și transmite o stare de bine și optimism. Îți place?

Foto: XT Deco

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *