Tapet Mov

Tapetul mov aduce în locuința ta un aer proaspăt, modern și tineresc, iar această culoare vibrantă se adresează mai ales persoanelor puternice, îndrăznețe și nonconformiste, cărora nu le este frică să aducă o pată de culoare casei în care locuiesc. Movul este potrivit atât în living, cât și în dormitor sau pe hol, cu condiția să respecți câteva reguli.

Modele de tapet mov

Fie că este uni sau imprimat cu motive florale, tapetul de culoare mov înfrumusețează orice încăpere, de la cele mai mici precum holul, bucătăria și dormitorul, până la cele mai mari precum livingul. Movul se potrivește și în locuințele de tip open space. Va trebui, însă, să respecți câteva reguli. De exemplu, în dormitor poți aplica un model în nuanțe mai blânde, mai cuminți, care să te îmbie la odihnă și relaxare. Pentru living se va potrivi un stil dinamic, precum cel de aici, o nuanță puternică, jucăușă, care să-ți activeze simțurile și să-ți dea un sentiment de bună dispoziție și optimism. Un tapet mov imprimat cu modele geometrice sau abstracte precum cel din colecția Versailles poate accentua un perete din living, fiind piesa statement a locuinței tale. Un alt aspect de care ar trebui să ții cont: culoarea tapetului trebuie să se potrivească cu nuanța obiectelor de mobilier, a covoarelor, a draperiei. În cameră trebuie să existe armonie, trebuie să avem un tot unitar. Și stilul pentru care optezi este extrem de important. De exemplu, într-un living decorat clasic, se va potrivi un tapet în stil clasic. Indiferent de modelul și de stilul ales, nu uita că tapetul poate fi cumprat în 3 sau 6 rate fără dobândă. Pentru mai multe informații, întrebări, sfaturi, ne poți contacta pe mail sau la telefon. Suntem aici să te ajutăm să iei cele mai bune decizii.
Tapet cu gradient de culoare verde-mov aplicat pe perete Tapet cu gradient de culoare verde-mov aplicat pe perete
Preț: -20%
Skymning, Purple, Sandberg
241,00 lei / mp
192,80 lei / mp

Tapet abstract albastru și mov într-un living modern Tapet abstract albastru și mov într-un living modern
Preț: -20%
Maravillas, Blue, Coordonne
286,00 lei / mp
228,80 lei / mp

Fototapet cu design floral mov într-un dormitor Fototapet cu design floral mov într-un dormitor
Preț: -20%
Moonlit Serenity II - Purple, Photowall
de la 179,00 lei / mp
de la 143,20 lei / mp

Fototapet cu model geometric mov și alb, aplicat pe tavanul unei camere de copii Fototapet cu model geometric mov și alb, aplicat pe tavanul unei camere de copii
Preț: -20%
Circus - Rectangle - Purple, Photowall
de la 158,99 lei / mp
de la 127,20 lei / mp

Fototapet cu pătrate mov pentru camera copiilor Fototapet cu pătrate mov pentru camera copiilor
Preț: -20%
Square - Purple, Photowall
de la 158,99 lei / mp
de la 127,20 lei / mp

Fototapet cu dungi mov într-o cameră de copii Fototapet cu dungi mov într-o cameră de copii
Preț: -20%
Stripes - Purple, Photowall
de la 158,99 lei / mp
de la 127,20 lei / mp

Fototapet cu cer înnorat mov, ideal pentru decorarea interioarelor Fototapet cu cer înnorat mov, ideal pentru decorarea interioarelor
Preț: -20%
Cloudy Sky - Purple, Photowall
de la 179,00 lei / mp
de la 143,20 lei / mp

Tapet cu dungi ondulate, Lilac & Yellow Tapet cu dungi ondulate, Lilac & Yellow
Preț: -20%
Polka Stripe, Lilac & Yellow, Rebel Walls
de la 286,44 lei / mp
de la 229,15 lei / mp

Tapet abstract cu nuanțe de albastru, mov și verde Tapet abstract cu nuanțe de albastru, mov și verde
Preț: -20%
Dream Flash, Cerulean, Photowall
de la 179,00 lei / mp
de la 143,20 lei / mp

Tapet abstract modern Repuflu II cu nuante de roșu, portocaliu și violet, perfect pentru decorul modern Tapet abstract modern Repuflu II cu nuante de roșu, portocaliu și violet, perfect pentru decorul modern
Preț: -20%
Repuflu II, Photowall
de la 158,99 lei / mp
de la 127,20 lei / mp

Wallpaper abstract Dream Flash, Pearl, Photowall cu culori pastelate delicate, perfect pentru a crea o atmosferă relaxantă și armonioasă. Wallpaper abstract Dream Flash, Pearl, Photowall cu culori pastelate delicate, perfect pentru a crea o atmosferă relaxantă și armonioasă.
Preț: -20%
Dream Flash, Pearl, Photowall
de la 179,00 lei / mp
de la 143,20 lei / mp

Tapet floral Best Friends Branch V cu flori delicate de magnolie, perfect pentru living, dormitor sau birou. Tapet floral Best Friends Branch V cu flori delicate de magnolie, perfect pentru living, dormitor sau birou.
Preț: -20%
Best Friends Branch V, Photowall
de la 179,00 lei / mp
de la 143,20 lei / mp

Wallpaper abstract cu culori delicate și design unic. Wallpaper abstract cu culori delicate și design unic.
Preț: -20%
Paint II, In Bloom, Photowall
de la 199,00 lei / mp
de la 159,20 lei / mp

Tapet abstract cu textură în nuanțe de lavandă, crem și maro Tapet abstract cu textură în nuanțe de lavandă, crem și maro
Preț: -20%
Paint I, Lavender, Photowall
de la 199,00 lei / mp
de la 159,20 lei / mp

Tapet Dream Flash, Plum - un design abstract modern, cu nuanțe subtile de mov, pentru camera de zi sau dormitor. Tapet Dream Flash, Plum - un design abstract modern, cu nuanțe subtile de mov, pentru camera de zi sau dormitor.
Preț: -20%
Dream Flash, Plum, Photowall
de la 179,00 lei / mp
de la 143,20 lei / mp

Wallpaper cu apus de soare auriu, Aura, Golden Sunset, Photowall Wallpaper cu apus de soare auriu, Aura, Golden Sunset, Photowall
Preț: -20%
Aura, Golden Sunset, Photowall
de la 199,00 lei / mp
de la 159,20 lei / mp

Tapet floral cu frunze verzi și galbene Tapet floral cu frunze verzi și galbene
Preț: -20%
Eden ED1.01.2 - YO2 design
436,00 lei / mp
348,80 lei / mp

Tapet cu design Alcohol Ink, cu nuanțe vibrante de violet și accente aurii. Tapet cu design Alcohol Ink, cu nuanțe vibrante de violet și accente aurii.
Preț: -20%
Alcohol Ink, Photowall
de la 158,99 lei / mp
de la 127,20 lei / mp

Tapet lavabil cu design abstract în nuanțe de roșu, verde, galben și mov. Tapetul este prezentat într-un interior modern, cu un canapea din piele, un fotoliu și o masă din lemn. Tapet lavabil cu design abstract în nuanțe de roșu, verde, galben și mov. Tapetul este prezentat într-un interior modern, cu un canapea din piele, un fotoliu și o masă din lemn.
Preț: -20%
Lettering, Red, TresTintas
219,00 lei / mp
175,20 lei / mp

Tapet modern cu efect de marmură, Acrylic Passion, Silver, cu un design abstract în nuanțe de argint. Tapet modern cu efect de marmură, Acrylic Passion, Silver, cu un design abstract în nuanțe de argint.
Preț: -20%
Acrylic Passion, Silver, Photowall
de la 179,00 lei / mp
de la 143,20 lei / mp

Tapet abstract Aura Aquatic cu modele fluide in nuante de albastru si violet. In imagine este prezentat tapetul montat intr-un dormitor cu un pat modern. Tapet abstract Aura Aquatic cu modele fluide in nuante de albastru si violet. In imagine este prezentat tapetul montat intr-un dormitor cu un pat modern.
Preț: -20%
Aura Aquatic, Photowall
de la 199,00 lei / mp
de la 159,20 lei / mp

Tapet modern albastru, cu design abstract, perfect pentru camera de zi, dormitor sau living. Tapet modern albastru, cu design abstract, perfect pentru camera de zi, dormitor sau living.
Preț: -20%
Aura Transition, Photowall
de la 199,00 lei / mp
de la 159,20 lei / mp

Tapet Miami Fairytale cu gradient subtil de culori calde, de la roz pal la mov intens. Tapet Miami Fairytale cu gradient subtil de culori calde, de la roz pal la mov intens.
Preț: -20%
Miami Fairytale, Photowall
de la 199,00 lei / mp
de la 159,20 lei / mp

Tapet abstract Aura Cosmogony cu nuanțe de liliac și violet, perfect pentru a adăuga un strop de mister și farmec în orice cameră. Tapet abstract Aura Cosmogony cu nuanțe de liliac și violet, perfect pentru a adăuga un strop de mister și farmec în orice cameră.
Preț: -20%
Aura Cosmogony, Photowall
de la 199,00 lei / mp
de la 159,20 lei / mp

Fototapet floral cu nuanțe de mov și galben într-un dormitor Fototapet floral cu nuanțe de mov și galben într-un dormitor
Preț: -20%
Lilians Bed, Purple, Rebel Walls
de la 286,44 lei / mp
de la 229,15 lei / mp

Fototapet floral cu flori albastre delicate pe fundal inchis Fototapet floral cu flori albastre delicate pe fundal inchis
Preț: -20%
Manuela Azabache, Coordonne
286,00 lei / mp
228,80 lei / mp

Tapet Pink Sky cu design minimalist de nori în culori pastelate Tapet Pink Sky cu design minimalist de nori în culori pastelate
Preț: -20%
Pink Sky, Rebel Walls
de la 248,00 lei / mp
de la 198,40 lei / mp

Tapet Rebel Dot, Violet, cu puncte albe fine pe un fundal violet Tapet Rebel Dot, Violet, cu puncte albe fine pe un fundal violet
Preț: -20%
Rebel Dot, Violet, Rebel Walls
de la 248,00 lei / mp
de la 198,40 lei / mp

Tapet floral cu flori magenta,  design modern și elegant. Tapet floral cu flori magenta,  design modern și elegant.
Preț: -20%
Bloom, Magenta Purple Luxury Floral, 1838 Wallcoverings, 6.5mp / rola
158,75 lei / mp (1.036,00 lei / rola)
127,00 lei / mp (828,80 lei / rola)

Tapet cu model geometric vibrant, inspirat din arta tradițională Tapet cu model geometric vibrant, inspirat din arta tradițională
Preț: -20%
Cergă (mov), VLAdiLA
de la 180,00 lei / mp
de la 144,00 lei / mp

Inspirație

Vezi cum arată produsele XTDeco puse pe pereți!