fbpx
Culori în trend în 2021 pentru bucătăria ta. Ce alegi dacă vrei să recondiționezi această cameră
CULORILE DE LA INTERIOR, DE INSPIRAȚIE, DECOREAZĂ CU STIL, DECOREAZĂ CU XTDECO

Culori în Trend În 2023 Pentru Bucătărie

Pentru 2023, designerii vin cu propuneri inedite pentru bucătăriile noastre, cu diferențe semnificative față de trendurile anilor anteriori. Culorile în bucătărie în 2023 vor fi, pe alocuri, mai curajoase, însă rămân în actualitate și clasicele alb și negru, dar și griurile. Texturile mate le vor înlocui pe cele lucioase, iar în privința materialelor, combinațiile dintre lemn și beton sau metal și piatră vor fi în tendințe.

Nuanțele într-o bucătărie a anului 2023 vor fi mai închise, astfel că reamenajarea sau recondiționarea – dacă dorești să fii în trend –  poate deveni o provocare destul de dificilă, pentru că trebuie să ai în vedere dimensiunea și structura bucătăriei.

De asemenea, designerii ne îndreaptă atenția către utilizarea materialelor reciclabile în amenajarea bucătăriilor, dar și în celelalte încăperi ale locuinței. De altfel, casele verzi au devenit o preocupare generală în anii recenți, fiind direcția normală în evoluția și protejarea lumii în care trăim. În acest sens, îți recomandăm să folosești cât mai mult lemn în bucătărie, nu doar pentru mobilă, ci și pentru pereți. Spre exemplu, îți poți crea un perete accent, cu panouri decorative din lemn, ca în imaginea de mai jos. Nuanța închisă a lemnului a fost echilibrată cu mobilă și pardoseală albe.

Bucatarie cu mobila alba, masa si scaune, perete cu panouri decorative din lemn si cuptor incorporat negru
Panouri decorative din lemn de stejar Solid Autumn, pentru amenajarea unei bucătării moderne

În continuare îți vom spune care sunt culorile pentru bucătărie și cum trebuie să le alegi în funcție de dimensiunea celei de la tine de acasă.

Culorile anului 2023 pentru bucătării

Pentru 2023, designerii recomandă designul unitar în întreaga locuință. Astfel, pentru bucătărie vor fi utilizate, în mare măsură, nuanțele desemnate culorile anului în designul interior. Cu toate acestea, trebuie avut în vedere faptul că această încăpere are un anumit specific, iar tu va trebui să introduci natural în design aparatură electrocasnică și de gătit, fără să creezi accente stridente.

Negrul și albul, separat sau împreună, vor fi utilizate la scară largă în bucătăriile anului 2023. Sunt soluții clasice, care vor rămâne mereu în trend, care îți dau posibilitatea să faci combinații cu texturile naturale care vor domina viitorul în materie de design interior. Spre exemplu, această bucătărie cu mobilă albă a fost „echilibrată” cu pereții decorați cu un fototapet ce reprezintă o împletitură din frunze de banan.

Bucătărie cu mobilă alba, cuptor negru, hota si pereti cu fototapet reprezentand o impletitura de frunze uscate
Fototapet 3D Calm, ideal pentru amenajarea unei bucătării cu mobilă albă

Aqua este una dintre culorile anului 2023 în designul interior, fiind un albastru cu accente marine, spre turcoaz. Nuanțele de verde sunt, de asemenea, în trend. Astfel, o bucătărie în care sunt utilizate aceste culori va fi la modă. Faianța este materialul clasic pentru amenajarea unei bucătării, iar în această imagine se vede efectul extraordinar pe care îl au aceste plăci în nuanțe de turcoaz, în combinație cu blatul de lemn.

Faianta turcoaz intr-o bucatarie cu blat din lemn, chiuveta, vase si plante decorative
Faianță I Bricchi, disponibilă la XT Deco și în alte nuanțe, ideală pentru amenajarea unei bucătării moderne

Griul – de la cea mai deschisă nuanță până la cea care se apropie de negru – este, de asemenea, o alegere a designerilor pentru anul care urmează, fie că este expus pe pereți sau prin mobilă. 

O bucătărie amenajată cu un tapet în care au fost utilizate mai multe tonuri de gri, mobilă care a „împrumutat” una din aceste nuanțe și un blat din granit – material natural – este elegantă și, foarte important, va rezista în timp foarte bine, astfel că poți lăsa la o parte planurile de reamenajare în anii următori.

Bucatarie cu tapet cu imprimeuri florale in nuante de gri, mobia gri cu blat din granit si vase de bucatarie
Tapet Flora în nuanțe de gri, din colecția XT Deco, pentru o notă de eleganță în bucătăria ta

În funcție de gusturile tale, poți utiliza în bucătărie și galbenul lămâie, dar și roșul, culori care sunt, însă, mai pretențioase și care necesită amenajări mai serioase pentru a putea fi încadrate natural în bucătărie.

Cum alegi culorile în bucătărie în funcție de mărimea încăperii 

Evident, într-o bucătărie culorile trebuie alese în funcție de dimensiunile acesteia. Regula generală este aceasta: într-un spațiu generos poți utiliza nuanțe mai închise, chiar întunecate, pe când într-o bucătărie mică trebuie să te ferești de acestea și să apelezi la o gamă cromatică mai luminoasă.

Crearea contrastelor este, însă, un truc care îți va lărgi vizual spațiul și poți apela la el chiar și în situația în care încăperea are dimensiuni mai curând modeste. 

În continuare îți vom spune cum pot fi pereții, mobila și accesoriile într-o bucătărie, în funcție de dimensiunea acesteia.

Pereți

Într-un spațiu generos, poți avea pereți în nuanțe închise, chiar negru, însă condiția este să nu exagerezi. Pereții în culori mai pronunțate, întunecate, sunt foarte eleganți, dacă sunt evidențiați. Creează un contrast cu mobila albă sau deschisă la culoare. 

În această imagine, peretele principal al bucătăriei a fost decorat cu un fototapet pentru bucătărie ce reprezintă niște ferestre cu tâmplărie neagră și cu vedere spre o grădină tropicală, pentru care au fost utilizate nuanțe de verde. Peretele în culori pregnante a fost echilibrat cu mobila albă.

Bucatarie cu fototapet care reprezinta o fereastra cu vedere la gradina, mobila alba, insula si scaune negre
Fototapet Perspective Jardin, din colecția XT Deco, într-o bucătărie modernă

Într-o bucătărie mică, folosește culori deschise, luminoase pentru pereți, pentru crearea unei senzații de spațiu mai mare. Albul este o variantă, însă dacă alegi să faci un contrast cu o nuanță de gri, efectul va și mai puternic. În această bucătărie amenajată cu alb și gri, pereții combină într-un mod simplu și elegant cele două nuanțe.

Bucatarie cu tapet cu dungi verticale alb si gri, raft alb cu vase de bucatarie, tocatoare din lemn si blat din granit
Tapet lavabil Estelle, cu dungi verticale albe și gri, potrivit pentru amenajarea unei bucătării de dimensiuni reduse

Mobilier

În ceea ce privește materialul din care este realizată mobila de bucătărie, tendințele anului plasează lemnul în vârful listei de preferințe, materialele naturale fiind, așa cum am mai spus, în tendințe. O mobilă din lemn va fi potrivită pentru o bucătărie mare, dar și pentru una mică, evident, nuanțele închise fiind potrivite pentru prima variantă.

Sticla, metalul și granitul sunt, de asemenea, în tendințe, așa că revin în actualitate elementele de mobilier cu uși din sticlă, care lasă la vedere obiectele aflate în interior.

Blaturile din lemn și granit vor fi un „must” în 2023. Acestea pot fi combinate fie cu mobilă albă sau gri deschis în bucătăriile mici, dar și cu mobilă închisă la culoare sau chiar neagră, în cele mari.

În general, când vine vorba de mobilă, mergi pe combinații de nuanțe sau texturi. Efectul va fi unul deosebit, elegant și actual.

Accesorii

Cât privește accesoriile, în bucătărie acestea constau, în mare parte, în aparatura cu care trebuie utilată. Alege unele metalice, din inox – sunt în trend. 

Introdu o pată de culoarea prin utilizarea unor scaune în culori diferite față de cea pe care o are masa.

Foarte important este iluminatul într-o bucătărie. Alege cu atenție corpurile de iluminat, păstrând linia de design din restul încăperii și alegând materiale în trend. Spre exemplu, această lampă suspendată realizată din ratan este opțiunea ideală pentru iluminatul principal dintr-o bucătărie, indiferent de culorile pe care le-ai utilizat în amenajare. Ratanul este un material natural care se va „asorta” de minune în orice decor.

Lampa suspendata din ratan intr-o incapere cu planta decorativa asezata in fata unei ferestre
Lampă suspendată Aruba Nature, realizată din ratan, ideală pentru o bucătărie modernă amenajată în orice culoare

Și pentru că tot am ajuns la acest capitol, îți spunem că perdele sunt un accesoriu inutil într-o bucătărie a anului 2023. Lasă fereastra liberă, pentru a lăsa cât mai multă lumină naturală în interior. Dacă, totuși, se simte nevoia unei protecții pentru zilele cu mult soare, alege niște jaluzele discrete, din materiale naturale.

Ai aflat care sunt culorile pentru o bucătărie modernă, iar noi ți-am dat câteva sugestii despre modul în care pot fi utilizate și combinate în așa fel încât să creezi un spațiu modern și elegant. Sperăm că îți vor fi de ajutor pentru amenajarea spațiului la care visezi.

Foto: XT Deco, Pexels

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *