fbpx
bucatarie spatioasa cu fereastra mare decorata in tonuri de alb, bej, maro si negru
DE INSPIRAȚIE, DECOREAZĂ CU STIL, DECOREAZĂ CU XTDECO

Amenajarea Bucătăriei Fără Faianță: Idei Și Soluții

Faianța este soluția la care apelăm cel mai des pentru amenajarea bucătăriilor și băilor, pentru că este un material ușor de curățat, rezistent la umezeală și temperaturi ridicate. Însă există tentația de a folosi materiale mai moderne, în ton cu perioada în care ne aflăm și care să aducă un plus în designul interior. Așa că apare întrebarea: poți amenaja o bucătărie fără faianță? Răspunsul este „da”, iar în cele ce urmează îți vom spune ce soluții mai ai la dispoziție, ce materiale sunt potrivite pentru renovarea unei bucătării și care pot înlocui cu succes plăcile ceramice.

Bucătărie fără faianță – o idee bună?

Pentru că este varianta clasică de amenajare a unei bucătării, faianța parcă și-a mai pierdut din farmec, chiar dacă utilitatea ei este de necontestat. Este absolut natural să te gândești să o înlocuiești cu alte finisaje mai actuale, care să confere bucătăriei un aspect demn de anul în care ne aflăm. Dar oare este o idee bună să amenajezi bucătăria fără faianță?

În magazinele specializate sunt disponibile mai multe alternative – materiale lavabile, cu o rezistență ridicată la umezeală și temperaturi crescute – care pot servi drept înlocuitor de faianță pentru bucătărie. Poți renunța la faianță chiar și în zonele mai expuse, așa cum este peretele de lângă chiuvetă sau aragaz. În aceste zone poți să montezi, de exemplu, panouri din  sticlă decorativă – o soluție de amenajare în trend și cu un efect estetic deosebit. 

În continuare îți vom spune care sunt cele mai potrivite finisaje pentru pereții unei bucătării.

Soluții pentru pereți dacă rețunțăm la faianță: tapet, fototapet, vopsea lavabila

În ultima perioadă, pentru decorul pereților bucătăriilor se apelează tot mai des la tapet. Variantele noi ale acestui material sunt realizate din compoziții de calitate superioară, cu mare rezistență la spălare și aburi, așa că tapetul se poate monta în bucătărie fără nicio emoție. Dacă vrei un decor cu adevărat spectaculos, ai la dispoziție și fototapetul, care, de asemenea, este disponibil și în variante adaptate caracteristicilor acestei încăperi.

De ce sunt aceste două materiale alese tot mai des pentru bucătării? În primul rând, au o textură mai caldă, mai prietenoasă și care conferă mai multă eleganță. Iar în al doilea rând, au modele și culori diverse, care ajută la crearea unor decoruri extraordinare. Reține că poți monta tapet și peste faianță și astfel vei câștiga mult timp cu reamenajarea. Îți vom prezenta în continuare câteva exemple.

Fototapetul Bucătărie al producătorului InCreation are un efect vizual deosebit, foarte modern, care va da o notă aparte unui spațiu monoton, fără personalitate. Este un colaj de imagini care reprezintă alimente și tacâmuri, pe care cineva parcă a schițat și a scris manual denumiri în limba franceză. Predomină tonurile de gri, alb și negru, dar are atingeri subtile de galben, albastru, portocaliu, care vor da suflet bucătăriei.

Fototapet Bucatarie, intr-o bucatarie cu mobila gri, canapea alba și o masa cu doua scaune
Fototapet Bucătărie, pentru o bucătărie modernă, care va atrage toate privirile

Tapetul Igor din colecția Sandberg are o eleganță subtilă, utilizând mai multe tonuri ale aceleiași culori, într-un model repetitiv clasic. Este disponibil în mai multe variante de culori, care se vor potrivit în orice bucătărie.

Tapet Igor, intr-o bucatarie cu fereastra patrata, mobila gri pe trei laturi, un corp suspendat, planta decorativa si ustensile de bucatarie
Tapet Igor, disponibil în mai multe variante de culori, care va da suflet și eleganță oricărei bucătării

Fototapetul Mic Dejun va înveseli orice bucătărie. Este un colaj de desene care au ca temă micul dejun: un croissant, o gogoașă, un cheesecake, un rulou cu scorțișoară, un borcan cu unt de arahide, o brioșă, ceai, cafea și suc de afine. Este un fototapet care îți va „îndulci” bucătăria și care te va face să mănânci cu plăcere.

Fototapet Mic Dejun intr-o bucatarie cu mobila alba si blat gri, masa cu sase scaune, plante decorative si ustensile de bucatarie
Fototapet Mic Dejun, care va înveseli și „îndulci” bucătăria

Pe lângă aceste două opțiuni, vopseaua lavabilă va rămâne întotdeauna o variantă bună. Vopseaua tablă de scris, spre exemplu, are în compoziție latex acrilic și este foarte rezistentă la umezeală și spălare, iar aceste calități o fac ideală pentru finisarea bucătăriei.

O poți aplica pe toți pereții sau poți crea un perete accent cu panouri decorative 3D, din trestie de zahăr, sau panouri din lemn, și astfel vei obține amenajări speciale.

Modelul cubist al panourilor 3D Oberon este cool și jucăuș, iar designul lui se potrivește perfect într-o bucătărie modernă. Odată montate, panourile creează un model repetitiv, care se joacă cu lumină și umbre.

Panouri decorative 3D Oberon intr-o incapere cu fereastra, masa cu pahare si o carte si doua scaune cu huse din blana
Panouri decorative 3D Oberon, cu un design deosebit, pentru o bucătărie modernă

Lemnul este o soluție de amenajare aflată în trend, iar asta înseamnă că îl poți utiliza masiv pentru amenajare, iar într-o bucătărie îl poți monta chiar și pe pereți, prin intermediul panourilor decorative. În imaginea alăturată, panourile Solid Autumn dau culoare și căldură unei bucătării amenajate cu mult alb.

Panouri decorative din lemn Solid Autumn, intr-o bucatarie cu mobila alba cu gri, pardoseala alba si masa din lemn cu scaune albe
Panouri decorative din lemn Solid Autumn, care vor da culoarea și căldură bucătăriei

Acestea sunt alternativele pe care ți le propunem noi pentru o bucătărie fără faianță, toate fiind în trend. Te vor ajuta să decorezi cu adevărat spectaculos.

3 lucruri la care să fii atent într-o bucătărie în care s-a renunțat la faianță

Dacă optezi pentru alte materiale pentru renovarea bucătăriei și renunți la pereții placați cu faianță, este necesar să acorzi atenție unor aspecte importante, care vor asigura menținerea într-o stare perfectă a încăperii și a finisajelor.

Cel mai important lucru este să protejezi pereții din zona chiuvetei sau a aragazului, unde sunt expuși la abur, umezeală, stropi de grăsime și temperaturi ridicate. Fie montezi câteva plăci de faianță sau poți să apelezi la panourile din sticlă, care arată mult mai bine, sunt ușor de curățat și oferă o protecție la fel de ridicată.

În al doilea rând, îți recomandăm să instalezi o hotă de calitate, care va rezolva în cea mai mare parte problema aburului care se formează atunci când gătești. În același timp, ai grijă ca încăperea să fie aerisită zilnic.

Dacă optezi pentru tapet sau fototapet, îți recomandăm să aplici deasupra lor un lac protector care va da o rezistență și mai mare la umezeală.

Sunt trei detalii foarte importante, care te vor ajuta să menții o bucătărie fără faianță într-o stare bună pentru mult timp.

Foto: XT Deco, Pexels

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *