fbpx
Perete cu fototapet care ilustreaza o padure, în camera unui copil cu balansoar rosu, comoda și scaune albe, ghiozdan galben și obiecte decorative
CULORILE DE LA INTERIOR, DE INSPIRAȚIE, DECOREAZĂ CU STIL, DECOREAZĂ CU XTDECO

Culori la Modă în 2023 Pentru Camera Copilului

Decorarea camerei copilului este un proces fascinant, dar provocator pentru toți părinții. Vrem să le oferim copiilor noștri întotdeauna tot ce este mai bun și mai frumos, dar varietatea de soluții, culori, texturi, mobilier, accesorii ne pune mereu în încurcătură și găsim cu greu calea spre un rezultat care să-i mulțumească pe deplin. O idee foarte bună este să pornești de la stabilirea nuanțelor dominante, iar în ceea ce privește culorile pentru camera copilului în 2023 noi putem să-ți oferim câteva sugestii utile. De asemenea, îți vom spune cum pot fi combinate culorile, ce mobilier să alegi și care sunt accesoriile potrivite.

Culori în trend în 2023 pentru camera copilului

Așa cum ai văzut în materialele noastre anterioare, culorile anului în materie de design interior sunt curajoase, vii și optimiste, iar această tendință este menținută de specialiști și pentru camerele celor mici. În anul 2023 ne îndreptăm atenția mai mult decât oricând spre natură, așa că orice culoare, textură, element de decor sau accesoriu care ne amintește de mediul înconjurător va fi perfect pentru camera copilului tău. În plus, toți copiii, indiferent de vârstă, sunt atrași de lumea animalelor, sunt fascinați de pădure, junglă sau flori, în cazul fetelor, astfel că aceste detalii vor fi întotdeauna pe placul lor.

Să revenim, însă, la culorile ideale pentru camera copilului în 2023 și începem prin a-ți spune că designerii ne sugerează să combinăm mai multe nuanțe, pentru a da încăperii un aer jucăuș și vesel. 

Galben și gri sunt culorile anului 2023, însă doar prima dintre ele poate fi o opțiune pentru camera copilului, pentru că este luminoasă și induce o stare de bine. Nuanțele neutre de gri pot veni doar în completare, în proporții mici, fiind mai curând potrivite pentru livinguri sau dormitoarele adulților.

Turcoazul și, în general, nuanțele de albastru care ne amintesc de mare și vacanță sunt una din opțiuni în acest an. Într-un decor în care predomină aceste tonuri poți să introduci accente de galben, alb, verde, lemn și chiar roz și roșu. Turcoazul și nuanțele de albastru sunt potrivite pentru copii de orice vârstă, iar în funcție de alte culori folosite în decor, vor merge de minune și în camera unei fete.

În 2023, în designul interior verdele va ocupa un loc important, iar nuanțele mai deschise, cum ar fi verdele lime, sunt perfecte pentru amenajările încăperilor celor mici. La fel, verdele merge în diverse combinații și astfel se pot obține decoruri potrivite pentru fete și băieți de orice vârstă.

Lavanda este o altă culoare pe care designerii o recomandă pentru camerele copiilor, în special pentru fete. Este o nuanță calmă, caldă și „prietenoasă” cu aproape toate culorile, așa că este o opțiune perfectă.

Rozul și roșul sunt alte două variante la modă în 2023, cu condiția să fie armonizate cu alte tonuri mai liniștite.

Portocaliul și tonurile de pământ, în diverse combinații, pot crea decoruri spectaculoase, aceste culori fiind recomandate de designeri în special pentru încăperile copiilor care se apropie de vârsta adolescenței.

Și albul este o opțiune bună, însă ai grijă să introduci accente de culoare prin utilizarea unor elemente de decor și a unor accesorii jucăușe.

Acestea sunt principalele recomandări ale specialiștilor, însă, în funcție de preferințe, poți utiliza cam orice culoare în camera unui copil, cu condiția să fie veselă, luminoasă și optimistă, pentru că aceste elemente caracterizează anul în care ne aflăm.

Cum combinăm corect culorile în camera copilului

Așa cum spuneam, combinațiile sunt cheia pentru un rezultat vesel, pentru a crea atmosfera pe care ne-o dorim în camerele copiilor noștri.

Alege o culoare dominantă și completeaz-o cu alte nuanțe care îți plac. De regulă, pereții sunt cei care dau atmosfera unei încăperi, pentru că, până la urmă, oferă cea mai mare suprafață de expunere. În funcție de culoarea pe care o alegi pentru pereți, poți introduce în decor și celelalte tonuri preferate.

Pereți

Fiind vorba de camera copilului, ideea de pereți uni trebuie uitată. Lor le plac pereții colorați, cu desene și figurine care să le creeze o lume de poveste și care să le stimuleze imaginația. Cel mai simplu mod de amenajare a pereților încăperea unui copil este cu tapet. Găsești o mulțime de modele care includ culorile care caracterizează acest an, în plus, tapetul prezintă un avantaj major, care este și mai important în cazul camerei celui mic: se spală și se curăță ușor.

Copiii, în special băieții, sunt atrași foarte mult de spațiul extraterestru, de nave spațiale și tot ce este legat de acest concept. Prin urmare, tapetul Comics Intergalactic, în care predomină albastrul, dar care are și accente de galben și roșu, este o opțiune potrivită. În această situație, mobila poate fi în una din nuanțele de pe perete sau din lemn. Accesoriile, de asemenea, vor împrumuta una din culorile utilizate în tapet.

Tapet cu motive spatiale, in care predomina albastrul, intr-o camera cu comoda albastra pe care se afla carti si litera H
Tapet Comics Intergalactic, care utilizează mai multe din culorile ce caracterizează acest an și care creează o lume fascinantă pentru copii

Lumea animalelor este, de asemenea, una care-i fascinează pe cei mici, astfel că vei merge la sigur dacă optezi pentru varianta animal print, care se poate realiza ușor cu un fototapet. Modelul alăturat, cu lebede delicate pe un fond roz, este perfect pentru camera unei fete. Acest fototapet combină rozul și albul, ceea ce înseamnă că poți merge pe aceeași idee și în alegerea mobilierului și accesoriilor, însă ai libertatea de a decora și cu alte culori potrivite.

Perete cu fototapet roz imprimat cu lebede albe, intr-o incapere cu pat alb, o valiza si o pereche de pantofi
Fototapet Cygne, în care predomină rozul, o opțiune perfectă de amenajare pentru camera unei fete

Am spus chiar la începutul acestui material că orice element care ne trimite cu gândul la natură este în trendul acestui an. Fototapetul alăturat, care înfățișează o pădure tropicală, este o opțiune perfectă pentru camera unui copil, indiferent de sex.

Fototapet cu padure tropicala intr-o camera cu pat, rafturi si obiecte decorative
Fototapet Tropical Bellewood, un omagiu adus junglei exotice, ideal pentru amenajarea camerei copiilor

Odată ce ai stabilit modul în care amenajezi pereții, alegerea mobilierului și a accesoriilor va fi ușoară, pentru că nuanțele alese pentru pereți îți vor oferi un punct de plecare.

Mobilier

În camera unui copil trebuie să lași suficient spațiu liber pentru ca el să aibă loc de joacă, astfel că este de preferat să alegi doar elemente de mobilier strict necesare: un pat, un dulap și o masă. 

De asemenea, utilizează piese „suple”, dar practice, care să păstreze spațiul aerisit. Alege rafturi și polițe suspendate și paturi multifuncționale, cu spațiu de depozitare, pentru că în camera unui copil, indiferent de vârstă, se vor aduna zeci de jucării și alte obiecte care trebuie „ascunse” cumva.

Indiferent de culorile utilizate în amenajare, mobilierul din lemn sau care imită culoarea lemnului este alegerea ideală pentru anul 2023. Biblioteca din imaginea alăturată oferă un spațiu generos unde pot fi puse cărți, jocuri și jucării, însă va păstra ideea de spațiu liber care trebuie să caracterizeze camera unui copil.

Biblioteca cu cinci rafturi pe care se afla carti, cutii si obiecte decorative, intr-o camera cu fotoliu si ceas de perete
Bibliotecă Cosmo Fix, care oferă un spațiu generos de depozitare, ideală, prin dimensiunile pe care le are, pentru camera unui copil

Mobilierul alb este, de asemenea, o opțiune pentru camera copilului, mai ales dacă decorul pereților este plin culoare. 

Comoda alba, cu trei sertare, pe care se afla obiecte decorative si un tablou
Comodă Nadya, care oferă spațiu suficient de depozitare pentru hainele copilului

Accesorii

În privința accesoriilor, pentru camera unui copil lista va fi destul de limitată, pentru că, oricum, va fi o începere plină de jocuri și jucării. 

Alege lenjerii de pat colorate, care să „împrumute” din nuanțele sau motivele folosite deja în amenajarea pereților și un covor armonizat, de asemenea, cu restul decorului.

În camera copilului trebuie să mai alegi cu atenție corpurile de iluminat, care să se înscrie perfect în decorul creat. Pentru că urmează o perioadă în care cu toții ne îndreptăm spre natură, o lampă cu motive botanice este alegerea perfectă.

Lampa suspendata cu frunze de palmier într-o camera cu tapet cu palmieri, scaun si perna decorativa
Lampă suspendată Palm Leaves, cu motive botanice, care se va încadra de minune în camera unui copil

Un accesoriu necesar în camera unui copil este un ceas de perete, care îl va ajuta să își respecte programul. Alege unul în culori vesele, așa cum este cel din imaginea alăturată.

Ceas de perete rotund, de culoare roz, pe fond alb
Ceas de perete Elevated Dom, de culoare roz și cu design simplu, care îl va ajuta pe copilul tău să-și respecte programul de joacă și somn

Acestea sunt principalele culori pentru camera copilului în 2023 recomandate de designeri, iar ideile pe care ți le-am dat noi sperăm să te inspire și să creezi pentru copilului tău un adevărat paradis.

Foto: XT Deco

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *