Realizarea unui perete-accent nu presupune costuri mari și este un mod prin care schimbi șimplu și rapid decorul casei tale. În plus, nu ai nevoie de meșteri – poți face acest lucru singur, iar în acest material vei descoperi idei și sfaturi DIY despre pereții-accent.
Prima regulă de urmat atunci când vorbim despre pereții-accent este ca aceștia să fie decorați cu bun gust, modelul de tapet sau fototapet ales să se potrivescă cu decorul casei tale, iar rezultatul final să fie unul original, plin de farmec.
Realizarea unui perete-accent presupune scoaterea în evidență a unui perete dintr-o cameră. Acesta poate fi vopsit, acoperit cu tapet, poți aplica stickere sau tapet magnetic sau poți opta pentru un decor original, cu panouri decorative. Astfel, peretele-accent va sparge monocromia și va oferi dinamică și farmec încăperilor din casa ta.
Camerele în care poți crea un perete-accent
La acest capitol ai libertate totată. Poți realiza un perete-accent chiar și în baie, cu piatra naturală, de exemplu, sau cu ajutorul unui model de fototapet care se pretează pentru această încăpere. Poți scăpa de monotomia din hol, adăugând puțină culoare pe unul dintre pereți, sau poți aplica tapet pe peretele din spatele patului din dormitor. Camera celor mici poate fi decorată cu tapet magnetic, vopsea tablă de scris sau stickere. În living poți aplica panouri decorative. Iar în bucătărie un fototapet vesel.
Recomandarea noastră este să nu abuzezi de acest truc de design interior. Câte un perete-accent în fiecare cameră va da impresia de încărcat și obositor și va crea incoerență în decorul casei.
Cum creezi un perete-accent pas cu pas
Cum spuneam și la începutul materialului, un perete-accent este un perete decorat în stil diferit de ceilalți pereți ai unei încăperi. Există nenumărate moduri prin care poți crea pereți-accent, pe care le vom detalia în cele ce urmează.
Cum alegi peretele-accent
Primul pas în realizarea unui perete-accent este, bineînțeles, alegerea peretelui în sine. Nu există reguli clare la accent capitol. Ține mai mult de felul în care vrei să arate încăperea și de modul în care sunt dispuse celelalte elemente decorative din cameră.
Totuși, nu decora peretele pe care sunt așezate majoritatea pieselor de mobilier, mai ales dacă acestea sunt voluminoase. Nu va ieși în evidență și va da senzația de prea mult.
De obicei, peretele-accent este cel pe care cade lumina naturală, deci poți opta pentru peretele din fața ferestrelor. Însă nu este o greșeală dacă alegi un alt perete. Însă nu-l alege pe cel unde sunt ferestrele: culoarea sau modelul nu vor ieși în evidență, iar perdeaua peste perete-accent va da senzația de prea încărcat.
În dormitor poți accentua peretele pe care stă patul, iar în living pe cel din spatele canapelei.
Culoarea și modelul peretelui-accent
Peretele-accent trebuie să iasă în evidență, acesta este rolul lui. Așa că trebuie să aibă fie o culoare puternică, fie un model interesant. Nuanța aleasă trebuie să fie diferită de restul încăperii, însă complementară cu decorul camerei. Poți alege o culoare care să nu se mai regăsească în încăpere, atât timp cât aceasta se potrivește cu designul ales, sau pe cea dominantă în decor. În același timp, nu opta pentru prea multe culori în aceeași încăpere.
Culoarea peretelui-accent trebuie să fie mai intensă decât restul culorilor și totodată mai închisă. Dacă avem o încăpere decorată în alb, un perete accent de un albastru închis, de exemplu, este o alegere potrivită.
Dacă, în schimb, avem o cameră decorată în culori închise, atunci peretele-accent ar trebui să aibă tonuri deschise.
Peretele-accent trebuie să atragă atenția, însă să nu creeze senzația de încărcat sau să micșoreze vizual camera. Dacă aplicăm, de exemplu, un tapet cu model mărunt pe trei pereți, cel accent va fi întotdeauna uni.
Ultima regulă pe care trebuie să o respectăm în privința culorilor pereților-accent este ca aceștia să nu obosească ochii și să se afle în echilibru cu restul încăperii.
Perete-accent cu tapet
Peretele-accent cu tapet poate fi realizat în combinație cu trei pereți cu lavabil sau în comibație cu alt tapet. Dacă montezi un tapet neutru pe trei pereți, atunci cel accent poate fi colorat sau cu model. Dacă optezi pentru trei pereți cu tapet colorat sau cu model, atunci cel accent va fi unul uni.
Nouă de place mult acest model de tapet, creat de experții de la NLXL.
Perete-accent cu fototapet
Respectă aceleași reguli ca pentru pereții-accent cu tapet. Iar pentru montarea tapetului sau fototapetului fără ajutorul meșterilor, poți apela la acest material. În plus, dacă vrei să montezi tapet peste lavabil, poți face acest lucru foarte ușor, respectând pașii de aici.
Îți recomandăm modelul acesta de fototapet, în stil retro, pentru un plus de culoare în living.
Perete-accent cu vopsea lavabilă
Pereții-accent pot fi realizați și cu ajutorul vopselei lavabile, într-o culoare sau mai multe. Iar vopseaua tip tablă de scris este perfectă pentru camera copiilor: pot să deseneze în voie cu creata pe pereți. În plus, se curăță foarte ușor.
Perete-accent cu tapet magnetic sau stickere
Stickerele pot fi lipite direct pe vopseaua lavabilă și sunt potrivite pentru camera copiilor, dar și pentru camere de adolescenți.
Tapetul magnetic permite lipirea unor magneți direct pe perete și sunt o alegere la fel de inspirată pentru pereți-accent în camere de copii, tineri sau chiar studenți.
Perete-accent cu panouri decorative
Pereții-accent cu panouri decorative vor crea senzația de elegant și modern în același timp. Pot fi panouri 3D, Multiscop, din burete, plută sau lemn – toate vor da casei tale un aer rafinat.
Îți place ideea unui perete-accent pentru casa ta? Pe care dintre modelele de mai sus le-ai alege?
Sursă foto: XTDeco