fbpx
camera de zi decorata cu tapet vlies cu frunze verzi mari, lampa cu frunze verzi si mobila alb cu gri
DE INSPIRAȚIE, DECOREAZĂ CU STIL, DECOREAZĂ CU XTDECO, DESPRE AMENAJĂRI

Ce înseamnă tapet vlies și cum se montează acesta

Tapetul vlies este cea mai recomandată variantă pentru cei care aleg să-și decoreze interioarele cu tapet, însă există încă foarte multe semne de întrebare cu privire la acest material relativ nou. Ce înseamnă tapet vlies și de ce specialiștii în designul interior ne îndreaptă atenția către el? Sunt întrebările la care vei găsi răspunsul în cele ce urmează.

Vei afla care sunt motivele pentru care tapetul vlies este preferat în locul altor tapete, cum se montează și îți vom prezenta și câteva modele pentru a-ți arăta efectul vizual deosebit creat cu ajutorul acestui material.

Ce înseamnă tapet vlies și care sunt diferențele față de alte tipuri de tapet

Tapetul vlies este cel mai nou și mai modern tip de tapet, cu multiple avantaje față de varianta clasică, din hârtie. Stratul lui inferior este realizat din fibre nețesute – textile sau celulozice legate prin polimer – o tehnologie avansată care îi conferă rezistență, iar montajul devine mult mai ușor. La tapetul vlies, adezivul se aplică direct pe perete, ceea ce face ca întreaga manoperă de montare să fie fie mult mai simplă.

Față de varianta clasică – din hârtie – tapetul vlies are un preț mai ridicat, justificat de calitatea net superioară, dar și de varietatea modelelor pe care le are. 

În exemplul alăturat, tapetul Tropical Foliage al producătorului Mindthegap creează un decor plin de viață și culoare, cu adevărat spectaculos.

Tapet Tropical Foliage intr-o incapere cu un suport metalic pe care se afla plante si obiecte decorative, masa pe care se afla un cos cu fructe si patru scaune negre
Tapet Tropical Foliage, care creează un decor încântător, de pădure tropicală

Așa cum spuneam, montarea tapetului vlies este simplă și o poți face chiar și tu, fără ajutorul unui specialist. După aplicare, se întinde și se fixează perfect, astfel încât este exclusă formarea neplăcutelor umflături sau bule din aer.

După uscarea adezivului, tapetul vlies își păstrează dimensiunile inițiale, spre deosebire de tipurile clasice care fie se strâng sau se întind, astfel că rezultatul final ar putea fi alterat, mai ales dacă are un model care presupune îmbinarea exactă a colilor.

Tapetul vlies își păstrează culorile intacte o perioadă lungă de timp, chiar și în încăperi expuse intens la lumina solară. În afara acestui plus major, acest tip de tapet îi permite permite peretelui „să respire”, astfel că riscul de condens și mucegai este minim. Este foarte rezistent la curățare și îndepărtarea lui, în cazul în care vrei pe viitor să schimbi designul camerei, se face foarte ușor.

Așa cum am amintit și mai sus, aceste tapete sunt disponibile într-o gamă foarte variată și modele și culori, pentru că tehnologia utilizată pur și simplu permite imprimări complexe, care să reziste în timp. Îți vom arăta în continuare câteva modele absolut spectaculoase, ca să îți dai seama cam cât de mult ar putea să schimbe aspectul unei încăperi acest finisaj.

În imaginea alăturată avem un tapet monocrom din colecția NLXL, cu un efect vizual deosebit, ideal pentru decoruri moderne și minimaliste, cu o eleganță simplă.

Tapet Wave Ceramics intr-o incapere cu un scaun gri si un suport decorativ din lemn
Tapet vlies Wave Ceramics, monocrom, cu o eleganță simplă, ideal pentru decoruri moderne

Tapetul vlies este realizat și într-o multitudine de modele potrivite pentru camera copiilor. Cel alăturat este un colaj de imagini jucăușe care creează o atmosferă veselă și interesantă pentru cei mici.

Tapet Crate Labels People and Animals intr-o incapere cu cort textul negru in care se afla o perna si o motocicleta jucarie din ratan
Tapet Crate Labels People and Animals, colorat și vesel, ideal pentru decorul în camera copiilor

Tapetul Magnus al producătorului Sandberg, cu benzi verticale alb cu negru, cu un efect vizual deosebit, este ideal pentru un design simplu și elegant, în pas cu anul în care se aflăm. Acest tapet este disponibil și în alte variante, negrul fiind înlocuit cu nuanțe mai deschise sau pastelate.

Tapet Magnus intr-un living cu fereastra si planta decorativa, canapea alba cu doua perne si pled, masa de cafea pe care se afla obiecte decorative si un vas cu flori si un fotoliu alb pe care se afla o perna
Tapet Magnus, pentru un design simplu și elegant, potrivit pentru orice încăpere a locuinței

Tapetul Shibui inspirat de cultura japoneză, are o frumusețe simplă și o estetică subtilă, fiind ideal pentru amenajări tematice.

Tapet Shibui intr-o incapere cu plante si obiecte decorative si o lampa suspendata
Tapet Shibui, inspirat de cultura japoneză, pentru amenajări tematice

Cum se montează tapetul vlies pas cu pas

Tapetul vlies se montează foarte simplu, marele avantaj fiind acela că adezivul se aplică direct pe perete, iar asta înseamnă că vei putea să manipulezi ușor coala, fără niciun ajutor și fără să existe riscul de a se lipi în timp ce încerci să o manipulezi și să o întinzi pe perete. 

Lipirea se face cu un adeziv special, care, de regulă, se vinde împreună cu tapetul. Acest adeziv vine sub formă de pulbere și se prepară cu apă, conform instrucțiunilor de pe ambalaj.

Înainte de aplicarea adezivului pe perete, trebuie să te asiguri că acesta este neted, fără fisuri, curat și uscat. În cazul în care peretele prezintă imperfecțiuni, acestea trebuie rezolvate anterior, cu un glet.

Atunci când peretele este pregătit pentru montaj, aplică adezivul cu un trafalet și cu o perie pe la colțuri, pe suprafața aferentă unei coli de tapet. Coala se aplică de sus în jos, iar la final apasă coala cu o spatulă dinspre centru către margini, pentru a te asigura că elimini bulele de aer.

Dacă tapetul formează un peisaj sau un alt model pentru care este necesară îmbinarea perfectă, măsoară-ți mai întâi peretele și trasează cu creionul locurile în care trebuie să montezi fiecare coală. Un fir de trasat te va ajuta să te asiguri că fâșiile de tapet vor fi perfect aliniate.

Făcută de la primul până la ultimul pas, decorarea unei încăperi cu tapet vlies durează câteva ore, iar la final camera va fi perfect curată. Aceeași pași se respectă pentru realizarea montajului și în cazul în care alegi pentru decor un fototapet vlies.

Ai văzut ce înseamnă tapetul vlies și care sunt avantajele lui față de tipurile clasice. Trebuie să mai știi că aceste tapete sunt pretabile inclusiv bucătăriilor și băilor.

Foto: XT Deco, Pexels

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *