fbpx
Visezi la pereți cenușii? Culorile de mobilier care se potrivesc cu nuanțele de gri
CULORILE DE LA INTERIOR, DE INSPIRAȚIE, DECOREAZĂ CU XTDECO

Ce Culori se Potrivesc cu Pereții Gri în Casă?

Nuanțele cenușii – foarte versatile – sunt intens utilizate în amenajările interioare, fiind considerate pe bună dreptate culori rafinate, care imprimă oricărui spațiu personalitate. Dacă ai ales aceste tonuri pentru pereți, noi îți spunem că ai luat o decizie foarte bună, care îți va oferi ocazia să-ți amenajezi spectaculos locuința. Dar ca să ajungi în acest punct trebuie să alegi cu atenție mobilierul, accesoriile și decorațiunile în culori se potrivesc cu gri. Acestea sunt diferite în funcție de încăpere. Astfel, în living poți să apelezi la combinații mai curajoase și la griuri deosebite, dar într-un dormitor lucrurile de schimbă, pentru că în această încăpere trebuie să creezi o atmosferă caldă, care te înseamnă la somn și odihnă.

În acest articol vei afla care sunt culorile care se potrivesc cu pereții gri și ce combinații poți să faci în locuința ta. De asemenea, îți vom spune ce culori trebuie să aibă mobilierul în funcție de cameră – living sau dormitor. Noi sperăm să îți vom da câteva idei care te vor ajuta să îți amenajezi casa frumos.

Gri, una dintre culorile cele mai populare când vorbim de decorul pereților

Considerat de designerii de interioare mai degrabă o nuanță neutră decât o culoare în adevăratul sens al cuvântului, griul este foarte des folosit, mai ales în ultimii ani, pentru decorul pereților. Are atât de multe tonuri și nuanțe încât este foarte simplu să găsești ceva pe gustul tău și, în același timp, potrivit cu fiecare încăpere a locuinței.

Nuanțele deschise de gri vor da unei încăperi un aer calm, relaxant, dar în același timp elegant, motiv pentru care poate fi folosit cu succes și pentru dormitoare, așa cum se vede în imaginea alăturată, în care a fost utilizat un tapet într-o nuanță deschisă de gri cu inserții albe.

Dormitor cu tapet gri cu alb, cu pat și perne și o lampa
Tapet lavabil Johanna, în care nuanța predominantă este gri deschis, potrivit pentru amenajarea unui dormitor

Tonurile mai pronunțate de gri, în schimb, imprimă o notă distinsă unei încăperi și sunt potrivite pentru un living. Iar o combinație de gri închis cu gri deschis poate crea camere cu design simplu însă extrem de elegant, așa cum se observă în imaginea alăturată. 

Perete cu tapet in mai multe nuante de gri, intr-un living cu comoda, fotoliu si masa de cafea
Tapet Nizwa, din colecția XT Deco, în care sunt combinate mai multe nuanțe de gri, ideal pentru un living modern și elegant

Nuanțele închise de gri vor crea ambianțe reci, astfel că îți recomandăm să îl folosești doar în asociere cu alte culori.

Ce culori poți combina cu nuanțele de gri atunci când decorezi pereții

Când vine vorba de amenajarea pereților, designerii utilizează des culoarea gri tocmai pentru că are un potențial uriaș și oferă posibilitatea unor combinații pe care puține culori le oferă. Griurile îmblânzesc culorile tari sau strălucitoare și crează fundaluri deosebite. Este, de asemenea, utilizat în diverse stiluri de design interior, pornind de la minimalist, până la vintage; pereții în nuanțe de gri îți vor oferi o libertate incredibilă în alegerea elementelor de decor și a mobilierului. 

În funcție de destinația încăperii, griurile pot fi combinate cu roșu, verde, albastru, violet, galben, portocaliu, maro, bej sau roz, iar aici am enumerat doar culorile de bază, pentru că nuanțele lor vor fi la fel de potrivite. 

De asemenea, griul poate fi asociat cu succes cu alb, iar în această „ecuație” își poate găsi locul și a treia culoare, cum ar fi verdele, așa cum se observă în imaginea alăturată. Tapetul Greenhouse a combinat diverse tonuri de gri cu verde, pe un fond alb, iar rezultatul este spectaculos.

Perete cu tapet gri cu frunze verzi intr-o incapere cu fotoliu și planta decorativa
Tapet Greenhouse, cu nuanțe de gri și verde în combinație cu alb, cu motive botanice

O combinație perfectă pentru un dormitor este gri cu galben, pentru că dă încăperii un aer primitor și cald. Îți vom da un exemplu de dormitor în care au fost folosite panourile decorative din burete pentru un perete accent, unde griul a fost combinat cu galben, dar și cu un turcoaz pal.

Petere decorat cu panouri decorative gri, galben și torcoaz, intr-un dormitor cu pat si scaun
Panouri decorative O!Bubble Hello, realizate din burete, în care culoarea gri a fost combinată cu galben și turcoaz, pentru crearea unui perete accent într-un dormitor

În baza celor două exemple date, concluzia este foarte simplă: combinațiile de gri cu culori pregnante, cum ar fi verdele, roșu sau albastru, sunt ideale pentru decorul camerelor de zi, în timp ce împreună cu nuanțele mai liniștite, de galben, portocaliu, roz sau bej, vor merge de minune într-un dormitor.

Mobilierul potrivit într-o cameră cu pereți gri. Cum asortezi culorile în casă

Așa cum am spus încă de la începutul acestui articol, griul este foarte versatil și merge în diverse combinații, iar asta se aplică și atunci când vine vorba de mobilier. Într-o încăpere cu pereți gri, poți avea mobilă închisă la culoare – maro sau negru -, în nuanțe pale sau chiar albă, în funcție de ambianța pe care ți-o dorești și de destinația camerei respective. Astfel, într-un living poți opta pentru oricare din variantele amintite, în timp ce pentru un dormitor lucrurile se schimbă un pic și ideal ar fi să optezi pentru un mobilier în culori mai deschise, pentru un ambient relaxant.

În cele ce urmează îți vom prezenta câteva piese de mobilier potrivite pentru încăperile cu pereți gri.

Living

Într-un living, piesa de rezistență este canapeaua și aici avem o veste bună: ia-ți canapeaua pe care ți-o dorești, fără să-ți faci griji. Dacă ai pereți gri, canapeaua poate fi cam de orice culoare, pornind de la roșu, verde, albastru, violet și până la cele în nuanțe deschise de crem, bej sau chiar roz. De asemenea, canapeaua poate fi și gri, însă, de preferat, într-o nuanță care să o completeze pe cea a pereților.

Biblioteca este a doua piesă esențială din living. Așa cum se observă și în imagine, culoarea lemnului natural se potrivește de minune într-o încăpere cu pereți gri, iar acesta este doar un exemplu, pentru că vei merge la sigur cu o bibliotecă în orice nuanță neutră. Combinația este ideală și vei da livingului tău o notă elegantă.

Biblioteca cu carti si obiecte decorative in fata unui perete gri cu doua tablouri, langa care se afla o floare
Bibliotecă Barce, din pal melaminat, cu un design modern, care se încadrează perfect într-un living cu pereți gri

Un alt element nelipsit dintr-un living este comoda TV. Am ales aici ca exemplu o piesă dintr-o altă gamă cromatică, mai exact una într-o nuanță de gri, care completează foarte bine culoarea peretelui.

Comoda tv gri, cu televizor lampa si obiecte decorative, intr-un living cu pereti gri, fotoliu și tablou
Comodă TV Zitano, în nuanțe de gri, din colecția XT Deco, care completează perfect designul într-o cameră cu pereți gri

Ceea ce vrem să-ți subliniem este că poți opta și pentru un mobilier gri, însă trebuie să ai grijă ca nuanța să fie similară cu cea utilizată pentru perete sau să o completeze.

Măsuța de cafea dintr-un living cu pereți gri poate fi în oricare din nuanțele de mai sus, dar poate fi și albă. Pentru că, de regulă, acest element de mobilier este așezat spre centrul camerei, albul va deschide mai mult încăperea și va crea senzația unui spațiu mai mare.

Masuta de cafea alba, pe care se afla doua cesti de cafea, intr-un living cu fotolii gri, planta decorativa si rafturi albe
Măsuță de cafea Hola, albă, cu un design simplu și modern, disponibilă la XT Deco și în alte variante de culori

Dormitor

Într-un dormitor, o piesă necesară este comoda pentru haine, pe lângă pat și un dressing, dacă ai spațiu suficient. Pentru un dormitor cu pereți în nuanțe de gri, oricât de spațios ar fi, evită culorile închise, pentru că vor da un aer apăsător încăperii. Albul este ideal într-o astfel de încăpere.

Comoda pentru haine, alba, pe care se afla obiecte decorative si un tablou
Comodă pentru haine Nadya, albă, cu trei sertare, potrivită pentru un dormitor cu pereți gri

Dacă într-un living elementele de mobilier pot fi și de culori diferite, într-un dormitor este esențial ca celelalte mobile – patul, noptierele, dressingul – să aibă aceeași nuanță.

Sperăm că ideile noastre îți vor fi de ajutor și vei alege culorile potrivite în locuința ta cu pereți gri.

Foto: XT Deco, Pexels

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *