Cum se montează tapetul

Tot ce trebuie să știi despre montarea tapetului

Tapetul și fototapetul revin cu siguranță în trend și tot mai mulți dintre noi ar trebui să se poată bucura de avantajele folosirii lor în detrimentul vopselei. Deși continuă să fie considerat un trend al vremurilor apuse, în prezent, confecționarea tapetului a ajuns la un nou nivel cu ajutorul tehnologiei, dar și a oamenilor pasionați de istoria și meșteșugul tapetelor. Artiștii pot acum să își dezvolte mediul și să contribuie cu operele lor la modele inedite și originale de tapet, fotografii pot să-ți lase amprenta asupra fototapetelor, designerii de interior se pot bucura de nenumărate modele pentru fiecare stil de amenajare, iar cei care vor să se bucure de toate aceste oportunități de a-și decora pereții, pot apela cu ușurință la ajutorul tapetului.

Tapetul dă personalitate unei camere și ne ajută să obținem o anumită atmosferă. Tapetul poate fi văzut ca un tablou supradimensionat sau o textură care pare a fi parte chiar din pereții casei, ceea ce va face locuința să pară un adevărat organism.

Tapetul și fototapetul pot fi folosite doar pentru un perete de accent, pentru toată camera, pentru tavan, în jurul ferestrelor, la decorarea mobilierului, etc. Montarea tapetului îți va da mai puțină bătaie de cap decât vopsirea camerei și îți va fi alături în aceeași formă până când decizi că îți dorești altceva. Poți apela la un profesionist, sau poți să montezi tapetul chiar tu! Ai nevoie doar de îndemânare, timp și atenție la detalii. Citește mai departe pentru a afla mai multe despre pașii pe care trebuie să-i urmezi atunci când decizi că tapetul e cea mai bună alegere și abia aștepți să-l vezi cum prinde viață pe perete sau oriunde vrei să-l aplici!

Câte tipuri de tapet există?

Există mai multe tipuri de tapet care diferă în funcție de materialul de bază și în funcție de materialul de suprafață. În funcție de bază:

  • Tapet din fibră nețesută (vlies) Este compus din fibre de celuloză și fibre textile și lasă peretele să respire. Acesta se îndepărtează cu ușurință fără a fi nevoie să fie umezit în prealabil.
  • Tapet din hârtie Are o durabilitate medie și de obicei este lavabil sau superlavabil.

În funcție de suprafață:

  • Tapet de hârtie - Suprafața are 2 straturi de hârtie de calitate superioară, imprimată. Tapetl este lavabil.
  • Tapet vinilic - În exterior are un strat PVC, este ușor de curățat și rezistent la razele directe ale soarelui.
  • Tapet din fibra textilă - Poate avea ca strat de bază atât hârtia cât și vlies, iar la suprafață este din fibră textilă.
  • Tapet vopsibil - Vopseaua se poate aplica în mai multe straturi în funcție de tipul de tapet.

Cum aleg adezivul în funcție de tapet?

Producătorii și distribuitorii de tapet vor avea mereu recomandarea de adeziv pentru fiecare tip de tapet pe care îl alegi. Adezivul folosit diferă în cazul tapetului din fibră nețesută (vlies) și cel de hârtie. Așadar, ținând cont de ce fel de material de bază alegi pentru tapetul tău, adezivul de care ai nevoie va fi diferit. La fel și cantitatea, în funcție de suprafața pe care dorești să aplici tapetul.

Cum pregătesc camera?

La fel ca în cazul zugrăvitului, trebuie să îți faci loc pentru montarea tapetului în funcție de suprafața pe care vrei să îl aplici. Dacă optezi pentru un perete de accent, îndepărtează doar obiectele decorative și piesele de mobilier din jurul peretelui respectiv. Dacă decizi să aplici tapetul pe toți pereții unei camere, îndepărtează covoarele și strânge mobilierul în centrul camerei. În cazul în care e vorba de o cameră mică, cel mai bine ar fi să depozitezi mobilierul în altă cameră pe durata montării tapetului, pentru a avea destul spațiu în care să te desfășori. Desigur, cel mai important este să îndepărtezi mobilierul lipit de perete. Nu te gândi să aplici tapetul în jurul acestuia, pentru că nu știi niciodată când te vei hotărî să îl înlocuiești și, în același timp, poate fi o sarcină greu de îndeplinit cu succes. Toți pereții pe care aplici tapetul trebuie să rămână goi.

Dacă aplici tapetul în bucătărie, asigură-te că poți muta cu ușurință aparatele grele precum frigiderul, altfel apelează la ajutor din partea familiei, sau la ajutor profesionist în cazul în care trebuie să deconectezi instalații electrice. 

Odată ce mobilierul și accesoriile sunt depozitate în siguranță, poți să treci la protejarea podelelor. Deoarece în timpul aplicării tapetului sau al preparării pastei adezive e posibil ca substanțele să ajungă și pe podele, e important să le asiguri măcar minimul de protecție. Better safe than sorry! Dacă nu ai acces la materiale speciale de protecție a podelelor, improvizează din lucruri pe care le ai acasă: folii de plastic, saci de plastic, etc. Atenție însă să nu te încurci și mai tare în materialele pe care le folosești pentru protecție. Ideea este să creezi un spațiu cât mai lipsit de obstacole, pentru a te putea concentra pe montarea tapetului.

De ce am nevoie pentru aplicarea tapetului?

După ce ai organizat spațiul și ești gata de acțiune, nu pierde prea mult timp și pregătește uneltele de care vei avea nevoie!

  1. Tapet/Fototapet: Când cumperi tapetul, asigură-te că achiziționezi numărul potrivit de role. Poți chiar să cumperi cu o rolă mai mult decât ai calculat, pentru a nu avea surprize, iar mai apoi poți folosi rola pentru decorul unui dulap, de exemplu. Vei găsi informațiile despre dimensiunile rolelor la fiecare model de tapet și fototapet, în funcție de model și de distribuitor, trebuie doar să faci calculele corecte pentru suprafața pe care vrei să aplici tapetul sau fototapetul.
  2. Adeziv: În cele mai multe cazuri vei găsi adezivul recomandat tapetului respectiv la același distribuitor. Adezivul se amestecă împreună cu apa, după instrucțiunile de pe ambalaj, pentru a forma o pastă pe care o vei aplica pe perete.
  3. Pensulă/Trafalet: Pentru a aplica pasta adezivă pe perete, vei avea nevoie de o pensulă de mari dimensiuni, sau de un trafalet. Păstrează la îndemână și o pensulă mai mică pentru când vei avea de aplicat pasta adezivă în apropierea colțurilor peretelui, mai ales dacă aplici tapetul doar pentru un perete de accent.
  4. Ruletă și creion: Ruleta îți va fi absolut necesară pentru a măsura cu atenție suprafața pe care montezi tapetul.
  5. Cutter și foarfecă: Vei avea nevoie de cutter pentru a tăia tapetul în exces și foarfeca pentru a tăia rolele de tapet înainte de aplicare. Fiecare rolă are instrucțiuni clare, care te vor ajuta să faci o treabă bună, chiar și fără experiență.
  6. Șpaclu de plastic: Șpaclul te va ajuta să netezești suprafața tapetului pentru a sparge eventualele bule de aer care se formează după aplicare.
  7. Burete: Un burete specific pentru tapet ar fi ideal, dar poți folosi și alt gen de burete moale, din celuloză, sau chiar o cârpă curată, pentru a nivela și curăța cu apă tapetul.
  8. Nivelă cu bule: Ochiul și pereții pot să te înșele când faci estimări fără unealta potrivită, așa că apelează la ajutorul unei nivele cu bule (boloboc) pentru a aplica tapetul corect.

Cum pregătesc peretele?

Un pas crucial înainte de a aplica tapetul este pregătirea suprafeței pe care va fi montat. Suprafața trebuie să fie curată, uscată și fină. Dacă există multe straturi de vopsea sau un strat foarte vechi, acestea ar trebui îndepărtate înainte de a aplica tapetul.

  • Perete cu fisuri: Dacă peretele tău prezintă anumite fisuri care trebuie reparate, nu le acoperi doar cu vopsea, ci apelează la produse speciale precum gletul. Peretele trebuie șlefuit pentru ca suprafața să rămână netedă și pregătiră pentru aplicarea tapetului.
  • Tapet peste vopsea lavabilă: Poți aplica tapetul peste vopsea dacă suprafața nu prezintă alte probleme sau imperfecțiuni. Este important să cureți suprafața în prealabil, să o șlefuiești și să aplici un strat de amorsă înainte a aplica pasta adezivă.
  • Perete cu mucegai
  • Dacă suprafața pe care vrei să aplici tapetul prezintă urme de mucegai, tratează inainte peretele cu soluții speciale. Nu aplica tapetul în speranța ca asta va stopa răspândirea mucegaiului pe o suprafață mai mare. Este foarte important să aplici tapetul doar după ce peretele a fost curățat 100% de mucegai.

Nu uita să verifici dacă suprafața este suficient de absorbantă sau nu. Poți face asta aplicând puțină apă pe o porțiune mică de pe peretele pe care vrei să aplici tapet. Dacă observi că se formează picuri de apă, suprafața nu este îndeajuns de absorbantă, sau chiar deloc.

Cum aplic tapetul?

Dacă ai trecut prin toate etapele menționate până acum, ești gata să treci la aplicarea tapetului!

Prepararea adezivului

Adezivul trebuie preparat în funcție de instrucțiunile de pe ambalaj. Vei avea nevoie de o găleată pentru amestec și de apă. Din nou, ține cont de cantitatea de apă specificată pe ambalajul adezivului și amestecă-l potrivit instrucțiunilor. Este esențial ca pasta rezultată să fie conform “rețetei”. Informează-te și cât timp poate fi depozitat adezivul gata preparat, în caz că trebuie să amâni un montaj, dau dacă te-ai îndrăgostit de tapet și vrei să-l aplici și în alte încăperi.

Montarea tapetului

Taie fâșiile respectând instrucțiunile de pe fiecare rolă. Pentru început, nu alege o suprafață pe care ai instalată o priză sau orice alt obstacol. Aplică fâșia de tapet o suprafață care va fi acoperită de un corp de mobilier, de exemplu, pentru a face un mic test cu prima bucată. Măsoară dimensiunile suprafeței pe care vei aplica adezivul li adaugă 20 cm în plus pentru marja de eroare. Aplică adezivul uniform și lipește prima fâșie de tapet. Nu uita să lași câțiva centimetri de tapet în plus spre tavan și spre podea. Bucățile rămase în exces vor fi tăiate cu ajutorul cutter-ului. Presează fâșia uniform, iar cu ajutorul unui șpaclu de plastic, finisează tapetul pe toată suprafața, pentru a nu se forma bule de aer. După ce lipești tapetul și te asiguri ca nu se creează bule de aer, poți continua prin a tăia cu cutter-ul excesul de tapet de sus și de jos.

Pentru tapetul cu pattern, ai mare atenție la îmbinarea perfectă dintre fâșii. Urmărește imaginea de ansamblu și nu încurca fâșiile de tapet. Odată așezată pe perete, mișcă fâșia în sus sau în jos până când pattern-ul se îmbină perfect. Nu lăsa spațiu liber între două fâșii și nu acoperi partea exterioară a tapetului cu adeziv. Dacă se întâmplă ca pasta să ajungă la suprafață, îndepărteaz-o rapid cu buretele umed.

Pentru colțuri, alege o fâșie care să se întindă pe ambele părți ale pereților. Odată ce ai lipit fâșia pe una dintre părți, apasă ușor și cu grijă tapetul în colțul cu adeziv. Odată ce tapetul s-a așezat, continuă și pe celălalt perete.

După ce ți-ai intrat în mână și ai prins mișcările esențiale, urmează aceiași pași și pentru restul peretelui/pereților.

Montarea în jurul prizelor/întrerupătoarelor

Pentru că aproape mereu vor prize și întrerupătoare în jurul cărora trebuie montat tapetul, grija și răbdarea trec la treabă! Când lipești tapetul, acordă atenție locului în care simți că se află întrerupătorul sau priza și fă câteva găuri cu foarfeca pentru a identifica zona. În timp ce finisezi suprafața cu tapet, apas-o până la marginile prizelor/întrerupătoarelor și când simți că s-a lipit, taie cu ajutprul cutter-ului foarte aproape de marginea lor. Apasă în continuare de sus în jos, de preferință cu șpaclul de plastic, pentru ca tapetul să se lipească în totalitate.

Cum montez tapetul pe tavan?

Dacă îți dorești să duci experiența pereților cu tapet la un alt nivel, aplicarea acestuia pe tavan te va încânta cu siguranță. Folosește aceleași unelte menționate până acum și asigură-te că tavanul întrunește aceleași cerințe ca oricare dintre pereți pentru a fi pregătit. Nu uita să scoți tot mobilierul și obiectele care te-ar putea încurca și să folosești o scară îndeajuns de înaltă și sigură. Pregătește-ți fâșiile de tapet din timp, sau cere ajutorul cuiva care să se ocupe de tăierea fâșiilor după instrucțiuni. Lasă din nou câțiva centimetri în plus în capete pentru a te feri de surprizele neplăcute. Aplică cu grijă un strat de adeziv și începe aplicarea tapetului de una dintre marginile tavanului. Fixează bine tapetul și nu lăsa să se formeze bule de aer.

Cum îndepărtez tapetul vechi?

Montarea tapetului nou peste un tapet vechi poate fi o sarcină complicată și, poate, neplăcută, așa că cel mai indicat ar fi să îndepărtezi tapetul vechi pentru a putea curăța și pregăti peretele înainte de o nouă aplicare. 

Pentru că există șanse mari să fie nevoie de apă, primul lucru pe care trebuie să-l faci (dacă ai prize sau întrerupătoare pe peretele respectiv) este să închizi curentul, așa că nu te apuca de treabă seara sau noaptea! :) 

  • Îndepărtarea tapetului din fibră nețesută: În cazul acestui tip de tapet va fi, desigur, o treabă mult mai rapidă și curată! Tapetul se va dezlipi ușor să fie nevoie de apă. Începe de la bază și dezlipește încet fâșiile înspre tavan.
  • Îndepărtarea tapetului cu baza de hârtie: Dacă e vorba de un tapet foarte vechi, cel mai probabil va fi vorba de unul cu baza de hârtie. Acesta va avea nevoie de o cantitate considerabilă de apă și lăsat să se înmoaie. După înmuiere va trebui să îl îndepărtezi ușor folosind un șpaclu. Poți aplica apa de sus în jos cu un burete mare, un dispozitiv spray sau o pensulă mare. Lasă tapetul să se înmoaie în jur de 15 minute și încearcă să-l dezlipești.

În cazul tapetelor cu două straturi, e posibil să înlături stratul de la suprafața fără a înmuia tapetul în apă și mai apoi să continui cu stratul următor care va avea nevoie de înmuiere.

Pot să aplic tapet peste tapet?

Dacă ai un tapet foarte vechi și îndepărtarea acestuia e aproape imposibilă, poți aplica un tapet nou peste el. Atenție însă la două sau mai multe straturi de tapet! Dacă observi că există mai multe straturi, trebuie să le îndepărtezi înainte de a aplica tapetul nou. Nu aplica tapet nou peste tapetul vechi dacă acesta prezintă anumite probleme precum miros neobișnuit sau alte imperfecțiuni similare. Montarea unui nou tapet nu va rezolva problema, ba chiar ar putea-o înrăutăți. De asemenea, urmărește toată suprafața și îndepărtează orice bule de aer și repară fisurile din perete. Dacă observi bucăți ale tapetului care se dezlipesc, îndepărtează-le. 

Este important să determini și tipul de tapet existent. Pe tapetul de vinil nu se va prinde adezivul, iar dacă montezi un nou tapet peste el, peretele nu va putea respira și există riscul să apară mucegaiul. Un alt lucru pe care trebuie să îl iei în considerare este pattern-ul tapetului vechi. Dacă pattern-ul este de culoare închisă, este recomandat să aprlici un strat de vopsea înainte pentru ca acesta să nu se îmbibe cu tapetul nou și să iasă la suprafață. Dacă decizi că poți aplica tapetul nou peste cel vechi în siguranță, urmează pașii descriși pentru aplicarea tapetului pe perete.

Cum montez tapetul în baie?

Există tipuri de tapet rezistente la umezeala și condens însă tapetul sau fototapetul obișnuit se potrivesc îndeosebi unei băi în care nu se face baie sau duș. Nu îți recomandăm să aplici tapetul direct peste faianță, ci pe un perete curat, finisat și uscat. Folosește pașii descriși mai sus și acordă atenție specială zonelor mai complicate. Cu răbdarea treci și marea!

Pot să aplic tapet pe mobilier?

Pentru că tapetul devine din ce în ce mai în vogă, poți să-l folosești și pentru a decora corpuri de mobilier. De la uși de dulapuri înalte, la sertare și cutii, tapetul e perfect pentru un proiect DIY. În cazul în care îți rămân bucăți în plus de la tapetul pentru perete, de ce să nu le folosești? 

În cazul unui dressing, poți decora ușile în exterior, interior și chiar și peretele dulapului. Poți alege modele de tapet sau fototapet minimaliste, pentru a nu încărca decorul. 

În cazul lemnului, suprafața pe care vrei să aplici tapetul necesită șlefuire. După șlefuirea atentă a suprafeței, poți aplica pasta adezivă cu o pensulă. Folosește instrucțiunile de pe ambalajul adezivului. Măsoară cu atenție suprafața pentru a determina cu exactitate dimensiunile fâșiei de tapet de care ai nevoie. Finisează suprafața pentru a nu se forma bule de aer. 

Ce trebuie să țin minte?

Câteva aspecte de care trebuie să ții cont înainte să cumperi tapetul, înainte să îl aplici și în timpul montării:

  • Măsoară suprafața pe care vrei să aplici tapetul de mai multe ori, până ești 101% sigur de cât tapet ai nevoie
  • Cumpără mai mult tapet decât ai decis că ai nevoie. Este important să te gândești la pierderile care rezultă în timpul montajului, datorită repetivității modelului de tapet ales. De obicei, vei avea o pierdere de +-15%.
  • Asigură-te că achiziționezi cantitatea necesară de adeziv
  • Respectă instrucțiunile de preparare ale pastei adezive, timpul de uscare după montare și instrucțiunile tipului de tapet folosit
  • Curăță foarte bine pereții în prealabil și nu aplica tapetul peste imperfecțiuni
  • Nu lăsa spațiu între fâșiile de tapet odată aplicate

Montarea tapetului poate fi o treabă foarte ușoară dacă urmărești cu atenție pașii esențiali. Când nu te simți în siguranță să îl aplici chiar tu, poți apela la un profesionist, dar dacă ți-e dor să faci ceva pentru casa ta, montarea tapetului îți va oferi satisfacții pe termen lung. O casă proaspăt redecorată îți va schimba starea de spirit și poate chiar modul de viață și poți adăuga și o nouă îndemânare pe lista personală! Spor la decorat!