fbpx
Ce se montează mai întâi, gresia sau faianța? Află răspunsul din acest material
DE INSPIRAȚIE, DECOREAZĂ CU STIL, DECOREAZĂ CU XTDECO

Ce se Pune Prima: Gresia sau Faianța?

Într-o perioadă în care cei mai mulți dintre noi își petrec mult timp în casă și ne vin tot felul de idei, cum ar fi redecorarea băii sau a bucătăriei, ne-am gândit să venim în sprijinul celor cu inițiativă și am pregătit mai multe sfaturi utile. În cazul în care cochetezi cu această idee, apare instantaneu întrebarea: ce se montează mai întâi, gresia sau faianța?

Ne-am pregătit temeinic pentru a-ți oferi un răspuns documentat la această întrebare și, în același timp, îți vom explica motivele pentru care trebuie să procedezi astfel. Apoi îți vom spune și ce trebuie să faci pentru ca plăcile ceramice să arate impecabil mult timp.

De asemenea, în articole anterioare ți-am explicat, pas cu pas, cum se montează gresia și, tot pas cu pas, cum se montează faianța, și ce materiale și scule îți sunt necesare – evident, în afara gresiei și faianței :). Prin urmare, poți să te apuci oricând de treabă, să-ți dai un refresh băii sau bucătăriei fără niciun ajutor, iar la final să ai satisfacția majoră că ai făcut ceva important cu mâinile tale.

Trebuie să-ți reamintim un detaliu destul de important: gresia se poate monta peste gresia veche, iar asta te scutește de o mulțime de neplăceri și, în plus, mai faci și o economie importantă de bani.

Ce se montează mai întâi, gresia sau faianța?

Ce se montează mai întâi, gresia sau faianța? E o întrebare la care este util să cunoști răspunsul chiar dacă ai angajat niște meșteri care să se ocupe de renovarea casei tale. Este foarte bine dacă poți da și tu niște sugestii și, până la urmă, să verifici dacă lucrările decurg „ca la carte”.

În această privință opiniile sunt împărțite, iar adevărații profesioniști îți vor spune că ordinea se stabilește în funcție de specificul fiecărui proiect în parte, dacă aceste două operațiuni sunt condiționate și de alte lucrări, cum ar fi montarea unor instalații de apă sau obiecte sanitare.

Dacă este vorba de o lucrare obișnuită, fără prea multe „piedici”, opinia majoritară este aceea că este mult mai practic să te ocupi mai întâi de pereți, apoi de podea. Motivul este unul cât de poate de simplu: dacă ar fi montată prima dată, gresia ar fi expusă la mizerie sau zgârieturi care rezultă din operațiunea de montare a faianței.

Perete cu faianta albastru inchis, cu dreptunghiuri, intr-o incapere cu fotoliu alb si glob de sticla alb
Faianță mată Boiserie, montată pe pereți înaintea amenajării podelei, pentru eficiență maximă și protecția plăcilor ceramice

Totuși, o idee foarte bună este să montezi toată faianța, mai puțin rândul de jos, să aplici și gresia, iar la final să pui rândul de jos al faianței. În acest fel poți să ascunzi eventualele tăieturi ale gresiei acolo unde se întâlnește cu peretele.

Dacă, din diverse motive, alegi să montezi mai întâi gresia, trebuie să lași să se fixeze cel puțin 24 de ore înainte să treci la aplicarea faianței. În cazul în care specificul lucrării a implicat utilizarea unui strat mai gros de mortar-adeziv la gresie, este nevoie să lași la uscat chiar și 2-3 zile până la placarea cu faianță, pentru a preveni apariția denivelărilor ușoare din podea. Îți recomandăm să protejezi gresia cu o folie din plastic în timp ce plachezi pereții, pentru că s-ar putea zgâria și chiar ciobi în timpul acestei operațiuni.

Trucuri pentru ca faianța și gresia să reziste în timp

Dacă sunt îngrijite corespunzător, gresia și faianța vor rezista în casa ta mai mult decât ți-ai dori, pentru că, la un moment dat, vei dori cu siguranță să faci o nouă schimbare și să te aliniezi din nou trendurilor.

O idee foarte bună este să protejezi chitul de rosturi, care se murdărește cel mai repede pentru că este ușor poros și dacă este spălat prea des cu peria ar putea să sară. Un lac de protecție pentru rosturi, care este „ultima mână” atunci când pui gresia sau faianța, te va scuti de aceste neplăceri.

Se știe deja că gresia și faianța se curăță ușor, cu un efort minim. Trebuie să ții cont doar de un singur detaliu: dacă sunt mate sau lucioase. 

Plăcile ceramice lucioase se spală cu lavete și mopuri din fibre moi și cu detergent special pentru pardoseli care conține ceară. Astfel, luciul se va păstra intact un timp îndelungat. 

Faianta torcoaz, in fata unei chivete albe in blat din lemn, vase și planta decorativa
Faianță lucioasă I Bricchi, care se întreține foarte ușor și va arăta bine un timp îndelungat, disponibilă la XT Deco în mai multe variante de culori

Pentru suprafețele mate îți recomandăm să folosești detergenți cu spumare redusă sau soluții speciale. În caz contrar, spuma va lăsa urme ce vor fi vizibile după uscare.

Perete cu faianta pictata cu vegetatie si papagali, in fata caruia se afla doua scaune negre
Faianță mată Parrotland, care se curăță cu detergenți cu spumare redusă, ideală pentru un perete accent în oricare din încăperile casei

Gresia este întotdeauna mai expusă murdăririi, motiv pentru care trebuie aspirată și spălată săptămânal. Chiar dacă ai senzația că o perie te va ajuta mai mult, evită să o folosești. Orice suprafață cerămică poate fi zgâriată de o perie, iar în timp se pot crea mici fisuri inestetice care vor acumula mizerie și se vor înnegri.

De asemenea, îți recomandăm să pui pe gresie câte un preș în locurile „cu trafic” mai intens, cum ar fi partea din fața chiuvetei sau a blatului de gătit.

Deși plăcile ceramice sunt hidroizolante, de preferat este să aerisești cât de des posibil baia sau bucătăria și să eviți formarea aburului, pentru că mucegaiul se pune chiar și pe aceste suprafețe.

Deci, răspunsul la întrebarea „ce se montează mai întâi, gresia sau faianța?” poate varia în funcție de structura încăperii, însă mai eficient este să începi cu pereții, pentru că vei câștiga timp și vei proteja gresia de riscurile la care o expui în timpul montării faianței.

Foto: XT Deco, Unsplash

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *