fbpx
Proiect DIY. Cum montezi singur faianța: ghid pas cu pas
DE INSPIRAȚIE, DECOREAZĂ CU STIL, DECOREAZĂ CU XTDECO

Cum Montezi Singur Faianța: Ghid Pas cu Pas

Renovările și amenajările de orice fel implică, de obicei, cheltuieli semnificative, așa că orice economie în întreg proiectul ar fi binevenită. Montarea faianței, spre exemplu, o poți face chiar și tu, dacă ai tot ce-ți trebuie și dacă respecți o ordine a pașilor care compun această operațiune.

Montarea faianței doar pare dificilă, dar dacă ai de făcut acest lucru doar pe o suprafață mică e chiar o joacă și s-ar putea să te relaxeze.

În articolul de față noi îți vom explica, pas cu pas, cum montezi singur faianța, cum pregătești peretele pentru asta și ce materiale îți trebuie. La final, îți vom prezenta și trei modele de faianță – pentru baie și bucătărie – în trend în 2023.

Materiale de care ai nevoie pentru montarea faianței

Înainte de începerea proiectului tău DIY, trebuie să te asiguri că ai toate materialele și uneltele necesare, pentru că improvizațiile vor duce la un rezultat de calitate slabă.

Prin urmare, după ce ți-ai ales modelul preferat de faianță, fă-ți o listă cu materiale și unelte. 

Pentru montarea propriu-zisă ai nevoie de un mortar-adeziv special pentru faianță – cei de la magazinele specializate te vor ajuta și îți vor spune exact despre care este vorba, mai ai nevoie de distanțiere din plastic, iar în final de chit pentru rosturi.

Lista cu unelte necesare montării faianței este un pic mai lungă, dar este posibil ca pe unele să le ai deja, așa că mai întâi verifică și apoi fă-ți lista de cumpărături. O nivelă cu bulă de aer este absolut necesară, apoi mai ai nevoie de o riglă, un șpaclu, o spatulă zimțată pentru nivelarea adezivului și o spatulă de cauciuc pentru chitul de rosturi. Dacă montezi faianța pe un perete întreg vei avea nevoie și de o unealtă pentru tăiat plăcile ceramice. În afara acestor scule, îți mai trebuie o găleată din plastic în care să prepari adezivul și de două baghete din lemn cu care să faci un unghi drept care te poate ajuta să începi lucrarea.

Cum pregătești pereții pentru montarea faianței

Peretele pe care montezi faianța trebuie să fie drept și neted. Dacă vrei să pui faianță pe un perete care a fost decorat cu o vopsea pe bază de ulei, este obligatoriu să îndepărtezi acest strat, pentru că adezivul va aluneca pe el. 

După ce te-ai asigurat că aceste etape au fost îndeplinite este necesar să speli urmele de praf sau de grăsime, iar eventualele găuri din perete trebuie umplute cu mortar. 

În final îți măsori suprafața pe care pui faianță, trasezi cu creionul reperele și eventual pui pe locul de începere cele două baghete în unghi drept.

Montarea faianței în 3 pași simpli

A venit și momentul mult așteptat, de montare propriu-zisă a faianței pe perete. Operațiunea se realizează în trei pași simpli, iar proiectul va fi unul de succes dacă ai îndeplinit toate etapele de până acum.

Iată care sunt pașii de îndeplinit:

Pregătirea adezivului

Pui mortarul adeziv care este sub formă de pulbere în găleata din plastic, apoi adaugi apă respectând cantitățile înscrise pe ambalaj. Amesteci bine, până obții o pastă omogenă, fără cocoloașe. 

Dacă operațiunea ți se pare neplăcută, în comerț găsești și adeziv gata preparat, sub formă de pastă, însă trebuie să ai în vedere că odată ce ai desfăcut ambalajul trebuie să te miști destul de repede, pentru că acesta se usucă.

Aplicarea adezivului și a faianței

Adezivul se ia din găleată și se aplică pe perete cu ajutorul șpaclului, apoi îl nivelezi cu spatula zimțată. Stratul de adeziv trebuie să aibă aproximativ 5-6 milimetri grosime. Aplică adeziv doar pentru 3-4 plăci, pentru că odată întins se usucă destul de repede. După ce ai pus o placă, aplică distanțierele. Verifică dacă suprafața este plană cu ajutorul nivelei cu bulă de aer. Cu distanțierele din palstic te asiguri că celelalte plăci vor fi aplicate la distanțe egale. Începe montajul din locul cel mai expus vederii, pentru că acolo îți vor intra plăcile întregi. La capătul peretelui s-ar putea să fie necesar să tai placa de faianță, ca să acoperi complet suprafața.

Aplicarea chitului pentru rosturi

Chitul se prepară, ca și adezivul, cu apă, respectând cantitățile înscrise pe ambalaj. După ce obții o pastă omogenă, îl aplici peste rosturi cu o mistrie, iar surplusul îl ștergi cu un burete umed, stors bine. După ce ai aplicat chitul pe toate rosturile poate fi necesar să îl nivelezi fie cu o mică baghetă rotundă, fie cu degetul învelit în mănușă din latex. Chitul care poate rămâne pe suprafața faianței după această operațiune se poate îndepărta foarte simplu după uscare, cu o lavetă umedă.

3 modele de faianță în trend în 2023

Anul 2023 a venit cu trenduri noi în materie de design interior și cu culori inedite pe care le poți introduce în casa prin intermediul faianței.

În cele ce urmează, noi am ales trei modele de faianță – pentru baie și bucătărie – care se înscriu în tendințele actuale.

Pentru decorul bucătăriei am ales o faianță mată, care include mai multe din culorile anului 2023 și cu motive inspirate din natură, care, de asemenea, sunt la modă anul acesta.

Faianța mată Leaf în Time are culori vesele, iar desenul te va ajuta să creezi o amenajare interioară originală și plină de personalitate. Plăcile de faianță sunt de formă dreptunghiulară, foarte ușor de aplicat. 

Perete cu faianta decorativa, cu frunze si flori, in fata caruia se afla un scaun negru
Faianță mată Leaf in Time, pentru un decor plin de viață și original în bucătărie

Este un model de faianță cu care poți crea un perete accent în bucătăria ta, care poate fi alternat cu pereți uni albi, gri sau orice altă culoare care le completează pe cele din desenul faianței.

Pentru baie venim cu o propunere originală: faianța în formă de cochilie. Plăcile ceramice Le Conchiglie, disponibile în mai multe nuanțe, au un model de inspirație marină, perfect pentru decorul unei băi moderne, originale.

Faianta in forma de cochilie, de culoare albastra, intr-o baie cu comoda albastra, lavoar alb, plante decorative, tablou si articole de igiena
Faianță lucioasă Le Conchiglie, pentru decorul unei băi moderne și originale

Faianța lucioasă I Bricchi este potrivită pentru decorul bucătăriei și al băii, în egală măsură. Este disponibil în culori variate, foarte interesante și va crea decoruri elegante.

Faianta lucioasă, turcoaz, intr-o bucatarie cu chiuveta alba, vase albe si plante decorative
Faianță lucioasă I Bricchi, din colecția XT Deco, într-o gamă variată de culori, pentru amenajarea unor băi și bucătării elegante

Montarea faianței este chiar simplă dacă urmezi toți pașii pe care ți i-am descris. Dacă proiectul are o dificultate medie, te poți apuca de treabă oricând. Noi am venit în sprijinul tău și cu câteva modele de plăci ceramice în trendul anului 2023.

Foto: XT Deco, Pexels

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *