Explorează și: Bine Pus Kinderwall MagNest Panouri 3D ProBoard Simply Walls

Idei practice și cool de amenajare a balconului

Idei practice și cool de amenajare a balconului

Balconul poate fi locul în care îți bei cafeaua dimineața, iar seara te retragi pentru câteva momente de relaxare și o gură de aer proaspăt. Sau poate că îți dorești ca balconul să fie o extensie a locuinței și este locul în care ai vrea să muți bucătăria pentru a-ți crea mai mult spațiu în apartament sau, după caz, garsonieră. În ambele cazuri este necesar să amenajezi balconul, iar dacă ești în lipsă de idei și ți se pare complicat să valorifici cât mai eficient spațiul pe care îl ai la dispoziție, noi venim în sprijinul tău cu câteva idei și sfaturi utile.

3 stiluri de design interior potrivite pentru un balcon de bloc 

Înainte de a te apuca de amenajarea propriu-zisă a balconului, trebuie să-ți stabilești un stil de design potrivit cu spațiul și cu gusturile tale. În funcție de aceste aspecte îți vei alege mult mai simplu materialele și obiectele de care ai nevoie. Poți să mergi pe stilul în care ți-ai amenajat întreaga locuință și atunci totul va fi într-o armonie perfectă, dar, în același timp, poți să aplici ceva diferit, pentru a accentua senzația de oază de relaxare.

Iată ce stiluri îți recomandăm pentru amenajarea balconului.

Stilul minimalist

Dacă locuiești într-un bloc, iar dimensiunile balconului sunt modeste, atunci acesta este stilul cel mai potrivit. Minimalismul este caracterizat de culorile neutre, mobilierul cu un design simplu, cu linii drepte și dimensiuni reduse și elemente de decor cât mai puține. Fiind vorba de un balcon, aceste elemente se pot reduce la câteva ghivece cu flori. Astfel poți să introduci în peisaj pata de culoare care va oferi o atmosferă veselă.

Stilul mediteranean

Stilul mediteranean este potrivit pentru un balcon pe care dorești să îl transformi într-un veritabil spațiu de relaxare, care să îți amintească de vacanță. Culorile predominante vor fi alb, albastru și verde, iar mobilierul ales va fi unul din lemn, natural sau vopsit cu alb. De asemenea, un element foarte important în crearea acestui stil este podeaua, care poate fi din lemn sau gresie în culori apropiate de cele pe care le are marea sau să imite piatra. Un balcon în stil mediteranean va avea multe plante de decor, cu frunze sau flori.

Stilul modern

Un balcon în stil modern va fi liber și aerisit, astfel că vei utiliza doar elementele de mobilier absolut necesare, care vor avea linii simple. Pentru crearea acestui stil trebuie să te asiguri că spațiul va fi optim iluminat, iar culorile pe care trebuie să mergi sunt cele neutre: alb, gri, bej, negru. 

Sfaturi practice pentru amenajarea unui balcon închis

Cei mai mulți preferă un balcon închis și este de înțeles, pentru că prezintă o multitudine de avantaje față de unul deschis. În primul rând, ai libertatea de a-ți alege pentru amenajare mobilier și materiale delicate, care ar rezista mai greu la vânt sau ploaie. De asemenea, poți alege pentru decorarea pereților tapetul, fără să îți faci griji că ar putea fi afectat de ploaie.

De un balcon închis te bucuri chiar și atunci când vremea este mai puțin prietenoasă, apoi totul va fi mai ușor de curățat și întreținut. 

Un alt avantaj este acela că plantele decorative pe care le vei avea pe balcon vor fi mai ușor de întreținut, iar iarna vor fi în siguranță. 

Însă cel mai mare avantaj este acela că balconul închis îți dă posibilitatea să reduci din zgomotul străzii și astfel te vei bucura de liniște și relaxare.

Modele de tapet pentru un balcon cool

Fiind vorba de un balcon închis, așa cum am spus și mai sus, tapetul este opțiunea ideală pentru amenajarea pereților. În primul rând, este varianta cea mai practică: se aplică ușor și repede – o poți face chiar și tu, fără ajutorul unui specialist – și face mult mai puțin deranj decât atunci când vopsești.

Opțiunile de tapet pentru amenajarea unui balcon sunt practic nelimitate, rămâne doar să te aliniezi stilului de decor pentru care ai optat.

Tapetul Masterpiece, de exemplu, cu pete discrete de culoare pe un fond alb, extrem de versatil, va fi potrivit în mai multe stiluri de amenajare, practic în toate de care ți-am vorbit mai sus.

Perete amenajat cu tapet in culori discrete, pe fond alb, in fata caruia se afla un scaun alb si doua vase decorative
Tapet lavabil Masterpiece, ideal pentru amenajarea unui balcon închis

Și fototapetul este o opțiune de luat în seamă pentru amenajarea unui balcon închis. Multitudinea de modele și culori te vor ajuta să creezi spațiul pe care ți-l dorești, fără să depui efort cu alte detalii.

Spre exemplu, cu acest fototapet vei crea un stil modern și unic. 

Perete amenajat cu fototapet care imita coloanele de ziar, in fata caruia se afla un scaun si o perna decorativa
Fototapet Newspaper. Modelul, care ne duce cu gândul la coloanele de ziar, în tonuri alb negru, aduce un aer modern oricărei încăperi

Tapetul și fototapetul sunt extrem de ușor de întreținut, se șterg ușor de praf și chiar se pot spăla, iar astfel îți menții fără probleme curățenia în balcon.

Iluminatul artificial într-un balcon închis

Lumina este o componentă esențială pentru un balcon pe care dorești să-l transformi într-o oază de relaxare. Fie că îți petreci câteva ore în compania prietenilor sau te prinde seara cu o carte în mână, ai nevoie de o lumină caldă și prietenoasă care să-ți învăluie spațiul, așa că va trebui să alegi în funcție de aceste situații corpurile de iluminat.

Astfel, pentru serile petrecute la un pahar cu sau fără prieteni, un lampadar este ceea ce îți trebuie. Va răspândi o lumină ambientală plăcută și confortabilă.

Lampadar cu glob alb in fata unui perete, langa lemne pentru foc
Lampadar Swea Nature, potrivit pentru iluminarea unui balcon

Iar pentru serile în care vrei să petreci câteva ore citind sau răsfoind reviste, o lampă de masă îți va oferi lumina de care ai nevoie.

Lampa de noptiera asezata pe un teanc de carti, langa doua vase cu plante ornamentale
Lampă de noptieră Wagner, pentru serile pe care vrei să le petreci citind

Spre deosebire de alte încăperi ale locuinței, în care ai nevoie de mai multă lumină pentru diversele activități casnice, într-un balcon vei crea atmosfera potrivită utilizând mai puține corpuri de iluminat.

Sfaturi practice pentru amenajarea unui balcon deschis

Bineînțeles, balconul deschis are farmecul lui, mai ales dacă are vedere spre un spațiu liniștit și verde. De un balcon deschis te poți bucura cât timp vremea este bună, dar poate deveni mai dificil de utilizat și întreținut când vin ploile și frigul. 

Din aceste motive, este necesar să acorzi atenție accesorizării. Alege masă și scaune din materiale mai rezistente, cum ar fi metalul. Evident, lemnul va arăta mai bine într-un balcon, dar trebuie să ai în vedere faptul că el poate fi deteriorat de umezeală și de vremea rea. Scaunele metalice devin confortabile dacă folosești perne pe care le poți lua în casă la finalul zilei.

În balconul deschis poți profita de balustrada pe care să amplasezi jardiniere cu flori colorate, pentru un ambient plăcut.

Ce modele de gresie alegem

Spre deosebire de balconul închis, în care podeaua poate fi din lemn, într-un balcon deschis, expus la vremea nefavorabilă, îți recomandăm să folosești gresia, care este rezistentă la umezeală și pe care o poți curăța foarte ușor.

Alege un model mai deosebit de gresie, pentru un ambient deosebit. De exemplu, una de formă hexagonală va aduce un plus de eleganță balconului.

Gresie haxagonala de diverse culori expusa pe un panou in fata caruia se afla o lampa de birou
Gresie hexagonală Le Esagone, disponibilă în mai multe variante de culori, potrivită pentru amenajarea unui balcon

Acest model de gresie este disponibil în mai multe variante de culori, potrivite oricărui stil de amenajare.

Sfaturi practice despre amenajarea bucătăriei în balcon

Așa cum am spus și mai sus, balconul poate devenit o extensie a locuinței, în cazul în care stai la bloc, iar apartamentul tău are dimensiuni mai modeste. Poți să muți bucătăria pe balcon și în acest fel îți vei mări spațiul de living. Însă amenajarea bucătăriei pe balcon implică niște amenajări suplimentare, pentru că ai nevoie de acces la utilități. Iată ce trebuie să faci înainte de a te apuca efectiv de amenajare:

  • În bucătăria din balcon ai nevoie de gaz și apă, astfel că va fi necesar să deviezi instalațiile aflate în apartament și să montezi alte țevi. Operațiunea este destul de facilă în cazul în care apartamentul se află într-o fază de proiectare sau execuție, dar dacă este deja finalizat, este necesar să obții autorizații pentru aceste lucrări. Aceste două faze implică niște cheltuieli suplimentare, pentru care va trebui să te pregătești.
  • Într-o bucătărie amenajată pe balcon vei avea un spațiu limitat, așa că va trebui să te orientezi spre elemente de mobilier mai mici, dar practice, în care să depozitezi toate cele necesare. Măsoară bine balconul și vezi cât loc ai, având în vedere faptul că aici se vor afla aragazul și chiuveta. Pentru mobilă, îți recomandăm să apelezi la un atelier care o poate executa la dimensiunile exacte, care să se integreze perfect în spațiul disponibil.
  • Într-un balcon transformat în bucătărie vei găsi loc pentru frigider, dar, cel mai probabil, va fi prea mic și pentru o mașină de spălat vase. Astfel, va trebui să o tai de pe listă, mai ales că implică și amenajări suplimentare pentru instalare.

Acestea sunt cele trei elemente importante pe care trebuie să le ai în vedere în cazul în care vrei să muți bucătăria în balcon. Este un proiect care implică un pic de efort, dar în final va merita, pentru că eliberezi o suprafață importantă din apartament, pe care o vei putea folosi în alte scopuri.

După ce ai stabilit toate aceste detalii, este timpul să te gândești la amenajarea pereților și pardoselii. Iată recomandările noastre:

Alegerea faianței

Pentru că vorbim de un spațiu limitat, atunci când alegi faianța va trebuie să optezi pentru forme simple, dreptunghiulare, pe care poți să le integrezi cu ușurință în locurile de care ai nevoie, deasupra chiuvetei, de exemplu. Ține cont de faptul că într-un balcon suprafața de perete este limitată de ferestrele care sunt pe toată lungimea lui. Îți recomandăm un model de faianță lucioasă, cu dimensiuni mici, care va putea fi integrată ușor acolo unde este nevoie.

Perete cu faianta verde inchis in fata caruia se afla chiuveta si vase decorative
Faianță lucioasă I Bricchi, cu plăci dreptunghiulare, de diverse culori, care vor putea fi integrate perfect într-o bucătărie amenajată pe balcon, cu dimensiuni mici

Alegerea gresiei

Chiar și o bucătărie mutată pe balcon poate fi frumos amenajată, în ciuda faptului că oferă un spațiu mai puțin generos. Pentru că fiecare centimetru este prețios și trebuie folosit în scop utilitar, elementele de decor vor lipsi. Poți, în schimb, să alegi un model deosebit de gresie, cu care vei crea un design original. Gresia Romanza este disponibilă în diverse modele și culori potrivite pentru o bucătărie.

Modele de gresie expuse pe un perete și un panou din lemn
Gresie mată Romanza, pentru un design original în bucătărie

În concluzie, fie că îți dorești un spațiu de relaxare sau unul util, balconul poate fi amenajat eficient pornind de la câteva idei și un plan stabilit bine. Rămâne doar să alegi dintre toate ponturile pe care ți le-am dat, ceea ce se potrivește mai mult cu gusturile tale.

Foto: XT Deco, Pexels