Amenajarea unei cabane în stil rustic începe cu un plan bun pentru decorul pereților, cei care vor imprima atmosfera unei case relaxante de vacanță pe care vrei să o creezi. Acum este destul de ușor să atingi acest aspect, pentru că ai la dispoziție o serie de materiale care îți vor ușura munca și cu care poți realiza un proiect cu adevărat încântător.
În acest articol îți vom prezenta două opțiuni pentru decorul pereților într-o cabană rustică: fototapetul și panourile decorative. Sunt materiale moderne, de înaltă calitate, care sunt foarte ușor de montat, sunt foarte rezistente și ușor de întreținut.
Modele de fototapet pentru amenajarea unei cabane în stil rustic
Amenajarea unei cabane în stil rustic devine foarte simplă dacă iei în calcul fototapetul pentru decorul pereților. Ai la dispoziție nenumărate opțiuni pentru un rustic clasic sau mai modern, în ton cu vremurile în care trăim, însă poți crea și un decor în stil provensal – stilul rustic francez – care este mai elegant, confortabil și luminos.
În colecția Rebel Walls vei descoperi o serie de modele de fototapet ideale pentru amenajările în stil rustic. Cel din imaginea alăturată, care imită un perete din cărămidă, are un accent inedit. Modelul pictat cu alb aduce un plus de stil și lumină. Acest fototapet se pretează pentru amenajarea unui perete accent într-o cameră de zi, dar poate fi utilizat și pentru decorul pereților în ansamblul lor.
Numele acestui fototapet este „Cabană” și imprimă accentuat atmosfera unei case construite în mijlocul unei păduri pe care poți să o admiri prin fereastră. Este un fototapet extraordinar, cu un efect vizual deosebit, care oferă o perspectivă încântătoare și relaxantă.
Fototapetul din următoarea imagine, cu un lan de fân în nuanțe calde, naturale, aduce în orice încăpere amintirea unei frumoase zile de vară. Induce o stare de bine și liniște și este ideal pentru decorul unui dormitor.
Panouri decorative perfecte pentru o cabană în stil rustic
Panourile decorative sunt o a doua opțiune perfectă pentru decorul pereților într-o cabană în stil rustic, iar noi îți recomandăm cu căldură panourile decorative din lemn dintr-un motiv cât se poate de simplu: ce alt material este mai potrivit decât lemnul pentru o astfel de amenajare?
Noile panouri din lemn sunt departe de lambriurile care se foloseau odată. Arată mult mai bine, pentru că au modele extraordinare, sunt bine finisate și se aplică foarte ușor.
Vei descoperi panouri din lemn din esențe diverse și nuanțe variate. Iată modelele alese de noi:
Aceste panouri realizate din lemn reciclat, din colecția TimberWall, care includ mai multe nuanțe naturale, creează o atmosferă vintage încântătoare. În imaginea alăturată au fost utilizate pentru decorarea parțială a unui perete, însă ele pot fi folosite și pentru toți pereții dintr-o încăpere, în funcție de rezultatul dorit.
Aceste panouri ale producătorului TeakWall sunt realizate din lemn de tec reciclat, recuperat din case tradiționale japoneze și ambarcațiuni. Fiecare panou este diferit și unic pentru că întregul proces de fabricare este realizat manual. Sunt foarte șic și sunt potrivite cu mai multe stiluri de design interior, între care și cel rustic.
Pentru un decor luminos sunt perfecte aceste panouri din lemn de pin, cu model cubic 3D, din colecția Cubetti.
Intră în echipa de designeri și arhitecți colaboratori a XT Deco!
Cu un click aici, dacă ești arhitect sau designer, poți începe o colaborare cu XT Deco. Noi te putem ajuta să îți procuri materiale de înaltă calitate pentru proiecte originale. La XT Deco colaborăm cu peste 250 de arhitecți și designeri din toată țara și împreună am realizat proiecte spectaculoase.
Ne poți contacta și la info@xtdeco.ro, iar dacă ești din Sibiu sau te afli în apropiere, vizitează-ne pe strada Luptei, numărul 17, de luni până vineri, între orele 10:00 și 18:30.
În concluzie, amenajarea unei cabane rustice devine foarte ușoară dacă alegi aceste soluții – fototapetul și panourile decorative – pentru decorul pereților. Munca se va ușura considerabil, iar rezultatul va fi unul de efect.
Foto: XT Deco