fbpx
Living cu canapea si masuta si cu tapet cu model de caramida
DE INSPIRAȚIE, DECOREAZĂ CU STIL, DECOREAZĂ CU XTDECO, DESPRE AMENAJĂRI

DIY: Cu ce se lipește tapetul pe lemn. Care sunt pașii

Tapetul este un material extraordinar, care asigură o decorare rapidă a oricărui spațiu, fie că vorbim de locuințe sau birouri. Poate fi aplicat pe vopsea lavabilă fără probleme, peste faianță și chiar peste lemn, însă aici apare o întrebare: cu ce se lipește tapetul pe lemn?

În cele ce urmează îți vom lămuri această problemă și vei afla care sunt pașii de urmat. De asemenea, îți vom prezenta și câteva modele de tapet cool pentru casa ta, pe care poți să le aplici pe orice suprafață.

Prin urmare, dacă ai pereții placați cu lemn, poți să te gândești la redecorarea cu tapet fără să fie necesar să îndepărtezi panourile. Este, totuși, necesar să acorzi atenție unor aspecte pe care ți le vom detalia în acest material.

De asemenea, tapetul poate fi folosit și pentru recondiționarea mobilierului vechi, astfel că înainte de a înlocui piese degradate este bine să analizezi și această posibilitate – te va ajuta să faci o economie importantă.

Cu ce se lipește tapetul pe lemn

Lemnul este un material folosit la scară largă în amenajări interioare, începând cu podele, continuând cu mobila, decorațiuni și – în multe cazuri – pereți. Este de înțeles, pentru că lemnul arată bine, are texturi și culori variate și este un bun izolator termic. Prin urmare, mulți dintre noi l-am ales și pentru decorul pereților, fie că vorbim de panouri, scânduri, lambriuri sau variante prefabricate.

Deși avantajele lemnului pe pereți sunt indiscutabile, amenajările mai moderne și mai curajoase îl valorifică pentru podele și, eventual mobilier, dar mai puțin pentru pereți. Există, totuși, și panouri decorative din lemn cu modele spectaculoase, utilizate cu mare succes pentru crearea unor pereți accent.

Prin urmare, dacă ai pereți din lemn și vrei să faci un update de design, tapetul este cea mai rapidă și mai practică variantă. Se montează foarte ușor, iar tipurile moderne au compoziții rezistente la umezeală, temperaturi ridicate și pot fi spălate fără probleme, astfel că tapetul începe să fie utilizat tot mai mult în bucătării și chiar în băi. Iar poate cel mai important avantaj al acestui material este de ordin estetic. Unele tapete sunt cu adevărat spectaculoase și îți rezolvă în mare parte problema decorului. 

Revenind la întrebarea care te frământă cel mai mult – cu ce se lipește tapetul pe lemn – noi îți spunem că există mai multe variante, unele mai bune, altele mai rezistente, însă toate implică o pregătire a suprafeței.

Tapetele de calitate, cum ar fi cele din fibră nețesută, se vând împreună cu adezivul lor, care este compatibil și cu bazele din lemn. Totuși, este bine să te asiguri de acest lucru verificând instrucțiunile de pe ambalaj sau întrebându-l pur și simplu pe furnizor.

Tapetul se mai poate lipi pe lemn cu aracet, poliacetat de vinil (cunoscut și sub numele de lipici pentru lemn), prenadez și clei de oase – o variantă clasică, dar foarte rezistentă. 

Adezivul special, care se vinde împreună cu tapetul, este varianta cea mai la îndemână și cea mai sigură, care garantează o lipire de durată.

Aracetul, prenadezul și poliacetatul de vinil sunt mai potrivite pentru variantele clasice de tapet, din hârtie, însă au o durată de viață limitată, pentru că, în timp, devin casante, se sparg și se macină, astfel că este mai bine să le eviți, dacă îți dorești un decor de durată.

Cleiul de oase este, într-adevăr, o soluție foarte eficientă, care asigură o lipire de durată, însă operațiunea de pregătire a acestui adeziv implică ceva efort și ar putea să-ți dea bătăi de cap.

Montajul tapetului pe lemn – pas cu pas

După ce ai decis cu ce adeziv o să lucrezi, este bine să îți faci temele și să vezi care sunt pașii de urmat pentru montajul tapetului pe lemn.

Este de la sine înțeles că lemnul pe care urmează să aplici tapetul trebuie să fie fără denivelări. În cazul în care ai pe perete un lambriu cu prea multe striații, iar șlefuirea ar implica un efort mare, poate că este mai bine să îl scoți și să pornești proiectul de la 0. Însă panourile din PAL, scândurile drepte sau alte materiale prefabricate vor avea avea nevoie de ajustări minime.

Cu toate acestea, suprafața trebuie oricum șlefuită, pentru ca adezivul să aibă aderență. Dacă suprafața este lucioasă, lăcuită sau lustruită, adezivul va face cu greu priză. Pentru șlefuire, fie folosești o mașină specială, cu care vei termina rapid această etapă, fie cu șmirghel. Reține că este necesar să elimini doar ceea ce este lucios și să ajungi la suprafața lemnoasă propriu-zisă.

Un al doilea pas important este acoperirea spațiilor dintre panouri, scânduri etc., evident, dacă acestea există. La cele mai multe amenajări de acest timp lipsesc, într-adevăr, dar este bine să știi ce ai de făcut în orice situație :). Spațiile sau micile rosturi pot fi acoperite cu cel mai banal material de construcție – un glet. Se prepară repede, se aplică cu ușurință, iar după uscare se poate nivela rapid cu șmirghel.

Al treilea pas esențial este aplicarea unei amorse universale pe suprafața nivelată și șlefuită, cu o zi înainte de montarea tapetului.

A doua zi poți să treci la treabă. Ca în cazul unui perete clasic, se aplică de sus în jos, lăsând 1-2 centimetri în plus la tavan și podea, ca să te asiguri că acoperi bine toată suprafața. După ce lipești o fâșie, presează cu un șpaclu din plastic sau cu o rolă pentru a elimina bulele de aer. La final taie cu un cutter surplusurile de tapet de la tavan și podea.

Trebuie să mai ții cont de următorul aspect: adezivul care se vinde împreună cu tapetul din fibră nețesută se aplică direct pe peretele din lemn, prenadezul se aplică pe ambele suprafețe, în timp ce celelalte variante se aplică pe tapet, iar din acest motiv operațiunea devine un pic mai complicată.

În cazul în care vrei să îți recondiționezi mobilierul cu tapet, pașii pe care trebuie să-i urmezi sunt, în mare, aceiași. Însă, fiind vorba de suprafețe mai mici, aplicarea amorsei este opțională. De asemenea, mobilierul este, probabil, lipsit de rosturi :).

Inspirație: 5 modele de tapet cool pentru casa ta

Acum că știi totul despre montarea tapetului pe lemn, ne-am gândit să-ți prezentăm și câteva modele foarte cool, potrivite pentru orice încăpere.

În prima imaginea, tapetul din colecția Studio Ditte a fost folosit pentru un perete accent, dar și pentru recondiționarea unei piese de mobilier. Tapetul prezintă niște containere metalice degradate, fiind ideal pentru amenajări foarte moderne, în stil industrial

Perete cu tapet Container Dark si comoda reconditionata cu acelasi tapet, pe care se afla mai multe vase decorative si o planta, intr-o incapere cu scaun si minge, decorata in stil industrial
Tapet Container Dark, utilizat pentru amenajarea unui perete accent și pentru recondiționarea unei comode vechi

Enzo Pellini a creat tapete din piele naturală, ultima modă în materie de design interior. În imaginea de mai jos, tapetul a fost utilizat pentru perete, dar și pentru mobilier.

 Tapet din piele naturala Beige aplicat pe jumatatea inferioara a peretelui si pentru sertarele unei comode, intr-o camera de copii, cu un calut din lemn, jucarii pe comoda si tablouri pe perete
Tapet din piele naturală Beige, un material modern de amenajare, folosit în acest exemplu și pentru mobilier

Un alt tapet care ne place foarte mult este Djurgarden, din colecția Sandberg, cu valuri într-o reprezentare artistică, în nuanțe de verde și turcoaz, echilibrate cu alb. Este un tapet cu un efect estetic deosebit, foarte versatil, potrivit pentru mai multe stiluri de amenajare.

Tapet Djurgarden intr-o incapere cu scaun negru, masa cu raft pe care se afla o carte si o cutie, iar deasupra, un vas negru cu flori si doua tablouri
Tapet Djurgaden, cu un efect vizual spectaculos, potrivit pentru amenajări moderne

Tapetul Scrapwood, cu scânduri de diferite culori, cu patina timpului, este ideal pentru decoruri vintage sau rustice, însă un perete accent cu acel model poate fi încadrat și într-o locuință modernă sau provensală. Este un model foarte versatil, în tonuri vesele, dar liniștitoare, care îți va transforma total locuința.

Perete cu Tapet Scrapwood in fata caruia se afla o comoda alba, pe care se afla doua pahare și un termos
Tapetul Scrapwood, foarte versatil, potrivit pentru decoruri vintage, dar și moderne

Tapetul Elephant este ideal pentru amenajarea camerei copiilor. Datorită culorilor utilizate, acest tapet poate fi decor în încăperile celor mici, dar și ale adolescenților.

Tapet Elephant in fata caruia se afla un scaun cu perna in forma de casuta si un aparat foto jucarie
Tapet Elephant, potrivit pentru camera copiilor

Sperăm că sfaturile noastre îți sunt utile și acum știi cu ce se lipește tapetul pe lemn :). Dacă ești în faza pregătirii unui proiect DIY, noi îți spunem că pe lângă toate aceste informații mai ai nevoie și de un pic de răbdare. De asemenea, sperăm că ți-au plăcut și modelele de tapet pe care ți le-am prezentat și te vor ajuta să iei o decizie.

Foto: XT Deco, Pexels

3 Comments

  1. DIY: Se poate lipi tapet pe tencuială? Descoperă răspunsul în acest material

    […] bine înainte de a te apuca de treabă. În articole anterioare ți-am spus cum se poate monta tapetul pe lemn și chiar pe faianță, iar aceste informații îți pot fi utile dacă ai în plan renovarea […]

  2. Tapet vs. fototapet. Asemănări, diferențe, caracteristici și cum alegem modele de cea mai bună calitate

    […] fototapetele de calitate pot fi montate și pe suprafețe amenajate înainte cu faianță și chiar lemn, dar și direct pe […]

  3. Idei smart de amenajare a unei camere pentru tineret. Transformă dormitorul adolescentului tău într-un spațiu funcțional și creativ - XT Deco - Blog

    […] se montează foarte ușor pe aproape orice suprafață, inclusiv din lemn, fără să fie necesare operațiuni complicate de renovare, care implică un efort prelungit, saci […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *